Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Norul "de forţă majoră"

Publicat in Jurnalul, duminică 18 aprilie 2010 ·

În timp ce oficialii europeni declară că pasagerii curselor aeriene anulate din cauza norului de cenuşă ar trebui să fie despăgubiţi de companiile aeriene, cei români susţin clar şi răspicat că aceasta este o situaţie de forţă majoră, iar pasagerii nu pot fi despăgubiţi. "Călătorii afectaţi de norul vulcanic care a închis spaţiul aerian european ar trebui să-şi exercite dreptul de a cere compensaţii", a declarat Siim Kallas, comisar pe Transporturi al Uniunii Europene. Acesta a precizat că măsura de a anula zborurile aeriene şi a închide aeroporturilor a fost una bună, dar chiar şi în aceste "condiţii excepţionale", călătorii afectaţi au dreptul la cazare şi mâncare din partea companiilor aeriene, precum şi la un eventual transport alternativ la destinaţie sau înapoierea banilor pe bilete.

"Companiile aeriene nu sunt obligate să despăgubească pasagerii pentru anularea curselor, deoarece există o situaţie de forţă majoră, iar soluţia este o nouă repartizare a călătorilor în cazul în care zborurile vor fi reluate", a declarat Marin Anton, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

AFACERE PENTRU CFR ŞI TRANSPORTATORI

Pentru a face faţă cererii generate de anularea zborurilor, CFR Călători, precum şi firmele de transport internaţional de persoane suplimentează numărul vagoanelor, respectiv al autocarelor şi microbuzelor. CFR Călători a suplimentat numărul vagoanelor la trenurile internaţionale ce merg de la Bucureşti către Budapesta, Salonic şi Viena. Cu toate acestea, biletele se epuizau imediat. Cele mai multe cereri au fost pentru Viena, deoarece de acolo există legături către mai multe destinaţii.

În ciuda situaţiei create de acest nor vulcanic, sunt şi persoane care "se bucură", deoarece le înfloresc afacerile. În această situaţie se găsesc patronii firmelor de transport rutier de persoane, car

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sebastian Burduja: Neptun Deep forează. România, cel mai mare producător de gaze din UE

Gandul acum 3 ore
Prima sondă forează și a trecut de 1.000 de metri, a declarat vineri ministrul Energiei Sebastian Burduja, referindu-se la proiectul Neptun Deep, citat de Mediafax. Ministrul Energiei a spus vineri că România a urcat pe pe primul loc în UE în ceea c

Femeie lovită în cap în București de o bucată desprinsă dintr-un balcon / Vijeliile au provocat pagube mari în țară FOTO

HotNews acum 4 ore
O femeie a fost rănită vineri în Sectorul 5 al Capitalei, după ce a fost lovită în zona capului de o bucată de material dur desprinsă dintr-un balcon. Meteorologii au emis vineri dimineață un cod portocaliu de vânt puternic, valabil până la ora 20:0

Directorul registrului național al informațiilor secrete de stat, eliberat din funcție de premierul Ciolacu / Nicu Marcu, numit director general

HotNews acum 4 ore
Directorul general al Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS), Marius Petrescu, a fost eliberat din funcție, potrivit unei decizii publicate vineri seara în Monitorul Oficial, transmite Agerpres. Conducerea ORNISS va

Guvernul României, mesaj de solidaritate cu populaţia afectată de cutremurul din Myanmar şi Thailanda

News.ro acum 3 ore
Guvernul României a transmis, vineri seară, un mesaj de solidaritate cu populaţia afectată de cutremurul care a lovit Myanmar şi Thailanda. ”Guvernul României este alături de toţi cei afectaţi de cutremurul care a lovit Myanmar şi Thailanda”, arată

MM Stoica a reacționat după ce Nicolae Stanciu s-a dus la Genoa: „Nu putea să fie o țintă pentru FCSB”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a vorbit despre transferul lui Nicolae Stanciu, căpitanul echipei naționale, la Genoa.

În acest weekend, România trece la ORA DE VARĂ. Schimbarea orei poate avea efecte adverse asupra sănătății

Gandul acum 3 ore
În acest weekend, trecem la ora de vară. Astfel, sâmbătă spre duminică, vom dormi mai puțin, pentru că ora 03:00 va deveni ora 04:00, Specialiștii spun că schimbarea orei poate avea efecte asupra sănătății. De-a lungul timpului, trecerea la ora de v

Fake news dezmințit de Ministerul Apărării privind așa-zise exerciții de mobilizare. "Nu am luat în calcul serviciul militar obligatoriu"

Ziare.com acum 6 ore
Ministerul Apărării Naționale a semnalat vineri, 28 martie, pe platforma Inforadar, o serie de dezinformări apărute în spațiul public care reiau narațiunile unor presupuse demersuri pe care autoritățile statului român le-ar face pentru mobilizarea r

Bașcana prorusă a Găgăuziei Evghenia Guțul, arestată preventiv pentru 20 de zile. Decizia nu este definitivă VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Bașcana prorusă a Găgăuziei Evghenia Guțul, afiliată oligarhului fugar Ilan Șor, a fost plasată în arest preventiv pentru 20 de zile, decizia în acest sens fiind luată vineri, 28 martie, de Judecătoria Chișinău, informează portalul Newsmaker, EFE și

Horoscop Urania săptămânal pentru Gemeni. Previziuni pentru perioada 29 martie – 4 aprilie 2025

Libertatea acum 11 ore
Citește Horoscop săptămânal Gemeni. Previziuni pentru perioada 29 martie – 4 aprilie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Gemeni. Între 29 martie și 30 martie seara, s

Trump susține că Statele Unite trebuie să preia Groenlanda pentru „pacea mondială”

Adevarul acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că Statele Unite trebuie să preia Groenlanda pentru a asigura pacea și securitatea globală.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

8°/12°
dum.

8°/15°
lun.

11°/18°
mar.

10°/16°
Iasi
acum

10°
sâm.

7°/12°
dum.

8°/10°
lun.

8°/17°
mar.

11°/17°
Constanta
acum

11°
sâm.

9°/12°
dum.

8°/12°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/10°
dum.

7°/14°
lun.

6°/10°
mar.

6°/15°
Timisoara
acum

11°
sâm.

8°/15°
dum.

7°/15°
lun.

6°/12°
mar.

6°/16°