Proiectul legii unitare a pensiilor urmează să intre luni în dezbaterea plenului Senatului, prima Cameră legislativă sesizată cu acest act normativ.
Comisia de muncă a Senatului a întocmit un raport de admitere cu amendamente, pentru înregistrându-se patru voturi ale senatorilor PDL şi UDMR şi trei împotrivă - PSD şi PNL.
Principalul amendament adus proiectului legii pensiilor este cel care stabileşte că valoarea punctului de pensie nu poate reprezenta mai puţin de 45% din salariul mediu brut pe economie. Acest amendament a fost introdus de senatorii Minerva Boitan (PNL), Alexandru Cordoş (PSD) şi Ion Ruşeţ (PDL).
În cadrul dezbaterilor din comisie, ministrul Muncii, Mihai Şeitan, le-a explicat senatorilor că o asemenea măsură nu este sustenabilă. "Nicăieri în lume pensiile nu se calculează raportat la salariu", a explicat Şeitan.
Potrivit proiectului întocmit de Guvern, valoarea punctului de pensie este de 732,8 lei şi se majorează anual cu 100% din rata inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a salariului mediu brut realizat pe anul precedent.
Începând cu 2021, valoarea punctului de pensie se va majora anual cu 100% din rata inflaţiei, la care se va adăuga 45% din creşterea reală a salariului mediu brut realizată pe anul precedent. Procentul din creşterea reală a salariului mediu brut, luat în considerare la majorarea anuală a valorii punctului de pensie, se va reduce gradual cu câte cinci procente în fiecare an.
Conform preşedintelui Comisiei de muncă a Senatului, democrat-liberalul Cristian Rădulescu, forma adoptată putea fi puţin mai bună dacă s-ar fi rămas pe varianta guvernamentală referitoare la valoarea calculată a punctului de pensie.
Guvernul a adoptat pe 10 februarie proiectul legii pensiilor, solicitând Parlamentului adoptarea în procedură de urgenţă, lucru care nu a fost aprobat însă de Biroul