În absenţa noilor listări, Bursa de Valori Bucureşti a decis să-şi deschidă tranzacţionarea propriilor acţiuni pe piaţa liberă. Listarea urmează să aibă loc la jumătatea acestui an. Un proiect vechi de un an şi jumătate al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) urmează să fie pus în aplicare. Anume, listatea acţiunilor bursei pe propria platformă, operaţiune care ar trebui încheiată până la jumătatea anului. Proiectul a fost aprobat de către acţionarii bursei în dece
În absenţa noilor listări, Bursa de Valori Bucureşti a decis să-şi deschidă tranzacţionarea propriilor acţiuni pe piaţa liberă. Listarea urmează să aibă loc la jumătatea acestui an.
Un proiect vechi de un an şi jumătate al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) urmează să fie pus în aplicare. Anume, listatea acţiunilor bursei pe propria platformă, operaţiune care ar trebui încheiată până la jumătatea anului.
Proiectul a fost aprobat de către acţionarii bursei în decembrie 2008, iar listarea ar fi putut avea loc începând cu toamna anului trecut. Criza prin care a trecut bursa acum doi ani nu a ajutat deloc procesul, însă întârzierea cu care a fost pornit (abia acum a fost ales intermediarul) arată cât de greu se mişcă lucrurile pe piaţa autohtonă, mai ales că este vorba de profesioniştii bursei. De altfel, listarea bursei pe propria platformă este discutată din 2005, însă nu a fost luată nicio decizie până în 2008.
Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor din februarie a fost cea în care s-a decis listarea în decurs de şase luni şi s-a dat startul licitaţiei pentru stabilirea intermediarului. Din cele opt instituţii înscrise, conform declaraţiilor directorului general al bursei, Anca Dumitru, cîştigătoare a ieşit Intercapital Invest, casa de brokeraj care a facilitat şi singurele oferte publice iniţiale de anul trecut, cele ale fondurilor de investiţii OTP WiseRO şi OTP Green Energy.