Remake-ul in 3D al lui Luis Leterrier dupa filmul omonim din 1981, realizat de catre Desmond Davis, este un kitsch tras dupa alt kitsch - fiecare facut cu mizanscena tehnica a epocii. Scorpionii animati din varianta anului 1981 aratau comic si atunci, dar in 2010 ei sint imensi si in trei dimensiuni, iar Pegas, calul cu aripi, pare de-a dreptul real. Ce folos! Filmul e mai degraba pasabil, in ciuda distributiei peste care troneaza Sam "Avatar" Worthington.
"Some day, somebody's got to make a stand. One day, somebody's got to say enough..."- replica tatalui adoptiv al lui Perseu, interpretat de Pete Postlethwaite, il transforma automat pe Perseu intr-un soi de activist, de lider sindical. Dar chestia cu luatul atitudinii nu e ideea celor trei scenaristi care au prelucrat scenariul initial, cel al filmului din 1981. Aceasta strabatea si in celalalt film, ca un - pardon de expresie - fir rosu.
Sint multe replici slabe in "Infruntarea titanilor", mai ales la inceput - pina se incalzeste atmosfera -, genul de replici enuntiative care ar trebui sa ii dea spectatorului diverse informatii pe care altfel nu le-ar prinde usor (cred realizatorii.). De exemplu: "Ce oras e ala?" "E Argos." "Cine i-a pedepsit pe oameni?" "Zeii."
Pentru cineva crescut cu cartea lui Alexandru Mitru, "Legendele Olimpului", pe noptiera, "Infruntarea titanilor" suna ca o intreprindere nici suficient de spectaculoasa, nici suficient de antrenanta, nici suficient de fidela "realitatii" din mitologie. Pe ecran, Perseu (Sam Worthington) nu se mai indragosteste de Andromeda, pe care o va salva aratandu-i monstrului care vroia s-o ucida capul Meduzei, ci de o fiinta care nu exista in legende, Io (Gemma Arterton), un fel de inger pazitor care a pierdut privilegiu de a muri.
Filmul din 1981 avea pacatele sale si, asa cum Laurence Olivier era usor ridicol in rolul l
