Clubul de baschet Dan Dacian a organizat o competiţie inedită la categoria Under 12.
O întrecere la care au luat parte şase echipe, organizată după un sistem european, în care fiecare jucătoare a plecat acasă cu un cadou, indiferent de locul ocupat în turneu. „Am vrut ca fetele să-şi amintească de această întrecere şi să se bucure de meciuri. Totul a fost făcut numai pentru sportive", a precizat Alexandru Şerban, iniţiatorul „Cupei Dan Dacian".
Competiţia a fost adjudecată de CST Alexandria, urmată, în ordine, de CS Dan Dacian Bucureşti şi de Raptors Bucureşti.
Premiile individuale nu au lipsit: Raluca Mihai (Dan Dacian) a câştigat „Coşul de aur", iar Gabriela Brudea (Dan Dacian) a fost aleasă MVP, jucătoarea având o medie de 19 puncte la eficienţă.
Organizatorii au declarat că turneul va deveni unul de tradiţie şi va avea loc anual. „Vrem să invităm şi echipe puternice din străinătate, care să ridice nivelul turneului, să încercăm să facem ceva ce nu s-a mai realizat până acum în ţară", a explicat Alexandru Şerban.