S-a vorbit mult zilele acestea despre Polonia. Ne-au uimit solidaritatea si decenta polonezilor, care au plans, cu sincera durere si piosenie, tragica disparitie a unui presedinte pe care doar o cincime dintre ei mai doreau sa-l voteze la alegerile de anul acesta.
In vremea asta, pe forumurile noastre, apareau tot felul de mesaje sinistre cu trimiteri la avionul prezidential romanesc.
Recenta tragedie a fost o ocazie sa ne amintim conditiile, cu totul diferite, in care a intrat si in care a actionat Polonia in Uniunea Europeana. Au negociat strans pana in ultima clipa, n-au cedat pana cand nu au obtinut conditiile care sa-i avantajeze, au refuzat sa considere ca Europa le face o favoare, socotind ca ei sunt cei care imbogatesc Uniunea.
Si ne-am intrebat, probabil, de unde aceasta diferenta de atitudine si mentalitate intre noi si ei. Poate vom gasi explicatii, in cateva secvente, traite sau aflate, cu cativa ani in urma, la Varsovia.
Capitala poloneza, complet distrusa in razboi si refacuta de comunisti, nu este un oras frumos, cu exceptia catorva insule de verdeata si a centrului vechi. De fapt, nu e deloc vechi, ci foarte nou. A fost refacut piatra cu piatra dupa razboi, pastrand cu sfintenie fiecare detaliu al orasului ucis, de la amplasamente, pana la zugraveli si banci.
Polonezii au dus cultul trecutului atat de departe incat au refacut pana si vestigiile romane din centrul vechi al Varsoviei. Sigur ca, pe undeva, se simte contrafacerea, dar e una inevitabila si dramatica. O drama pe care o simti acut atunci cand, intr-una dintre multele biserici ale centrului vechi, zaresti, pastrata ca atare, o bucata de zid ramasa intacta dupa bombardamente. Polonezii din Varsovia au pastrat si au refacut cu sfintenie tot ce au putut, in timp ce bucurestenii isi distrug sistematic orasul, fara scrupule, cu o tenacita