Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Companiile aeriene după ce au evaluat impactul norului de cenuşă: Se poate zbura!

Publicat in Adevarul, duminică 18 aprilie 2010 ·

Mai multe companii aeriene europene au realizat şi ieri şi astăzi mai multe zboruri de test, pentru a evalua impactul norului de cenuşă asupra aparatelor de zbor, informează AFP.

Olandezii de la KLM Royal Dutch Airlines au efecuat cu succes un zbor de evaluare între Amsterdam şi Dusseldorf. Pentru zborul test a fost folosit un avion Boeing 737 cu un echipaj format din 20 de persoane.

Mai citeşte şi:

Tel verde pentru turiştii afectaţi de închiderea spaţiului aerian

Aeronava a decolat de pe aeroportul Schiphol la ora 7.30, ora României, şi a aterizat în bune condiţii la Dusseldorf.

Potrivit unui purtător de cuvânt al KLM, tot astăzi se vor mai efectua alte opt zboruri, iar IVW, aviaţia civilă olandeză, a acordat autorizaţie pentru toate aceste curse. Zborurile de testare se fac la altitudini cuprinse între 10.000 şi 13.000 de metri.

"Toate sunt zboruri de testare Acest lucru nu înseamnă că sunt posibile şi zboruri regulate. IVW trebuie să decidă asupra reluării curselor, în baza consultărilor cu autorităţile europene", a declarat preşedintele KLM, Peter Hartman.

Compania olandeză KLM a subliniat că au ţinut legătura cu specialiştii de la compania germană Lufthansa, care a efectuat sâmbătă "zece zboruri de testare în spaţiul german".

Centrul german de aeronautică şi astronautică DLR a anunţat că va realiza luni un zbor pentru măsurarea concentraţiei de particule de cenuşă vulcanică în aer. "Pregătim un zbor pentru a face măsurători până la o altitudine de 10 kilometri", a declarat Andreas Schutz, reprezentant al DLR.

Zborul va fi efectuat cu un aparat Falcon 20 echipat pentru cercetări atmosferice, dar deocamndată nu a fost autorizat.

Compania franceză Air France a anunţat la rândul său că face duminică mai multe zboruri fără pasageri, tocmai pentru a vedea care este impactu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum 24 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Reorganizare cu scandal. Sindicaliștii din Guvern amenință că vor da în judecată Cancelaria premierului

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii de la Guvern sunt nemulțumiți de tăierile de posturi de la Cancelaria premierului și vor da în judecată instituția, a transmis șeful sindicatului, Noni Iordache.

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 4 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 37 minute
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°