De fiecare dată când aud întrebarea asta la televizor, am un răspuns, acelaşi, care începe cu "mu". Şi nu e vorba despre "mult respect". Dar n-apuc să-mi duc până la capăt cele patru litere ale gândului, că-mi iau prima ţeapă de la reclama cu varice şi hemoroizi.
Statul, cuvânt generos în înţelesurile sale, se referă nu la tiranozaurul cu capete nesătule care-şi tratează cu sictir poporul, ci la starea de repaos a omului, în două dintre poziţiile ei. Statul în picioare şi statul pe scaun. Până să zic "aha", reclama mă buimăceşte iară: îmi aruncă în faţă (şi) imagini cu bugetari. Interfaţa statului, şi din nou mintea mea, în gândul ei, zboară la tiranozaur. "Ce-ţi oferă statul?", mă întreabă, direct şi personal, povestitorul lui Devaricid.
"Depinde", mă întrerupe el, înainte să rostesc cuvântul magic. "Statul în picioare îţi poate oferi («doi mici» - comandă unul, într-un restaurant)... varice." Pe ecran rulează imagini cu un cap de cretă prevăzut cu fluier între buze şi-un braţ stâng ce execută mişcări scurte şi vivace, de fluidizare a traficului. Poliţist cu varice. Câh! Apoi, o profesoară, într-o aulă universitară, bătând cu creta în catedră.
Varice mari, invers proporţionale cu salariul. După ea, vine o frizeriţă blondă, cu minijupa sub fund. Ca să avem o imagine de ansamblu a varicelor. Apoi, un ospătar care, de-atâta stat în picioare, serveşte, evident, tot varice. Bine că reclama nu te-a prins stând în picioare, într-o poziţie varicoasă, te feliciţi în gând, însă povestitorul lui Devaricid îţi taie tot cheful de viaţă: "Iar statul jos îţi poate oferi («morţii mă-tii», înjură un şofer blocat în trafic, şi e gând la gând cu bucurie cu telespectatorii)... hemoroizi («Avem în stoc», completează un tânăr, probabil agent de vânzări la Fundeni)".
Pe ecran apare imaginea staticilor: un funcţionar public care ştampil
