Cu siguranta, in materie de alint, campionii sunt niste cunoscuti de-ai mei care se striga „cutu” (imi pare rau, dar asa se striga, nu am cum sa fiu mai eleganta). Cutu mare si cutu blond. De fiecare data cand aud faza asta cu „cutu”, imi vine pana si mie, aceasta mult prea deschisa la minte a tarii Pandora…sa-mi iau campii. Dar, ce e clar, e clar: toti suntem „cutu” pentru cineva, fie ca suntem iubiti/ e, soti/ sotii sau chiar prieteni , de ce nu(spre exmplu, eu vorbesc tot timpul folosind ”iubito/ iubitule” sau „dear”, nu stiu de ce, asa m-am obisnuit).
Insa lumea e plina de vorbe mici, mititele, dulci, dragalase, de alint. Incepand cu „pisicutza mea docila”, ”pupicul meu drag” si pana la „gurita” sau ”puiut”. Acestea sunt cuvintele cu ajutorul carora iubitii isi exprima sentimentele, dragostea, sau de ce nu, mult prea plinul si prea bogatul sufletescSe pare ca intelectualii de vaza ai tarii catalogheaza aceste alinturi drept „injosiri si schilodiri ale limbii romane”, in timp ce persoanele rezervate, mai ponderate ca structura, le numesc „niste inutilitati ridicole”.
Unde e de fapt problema? Si de ce deranjeaza cuvintele de alint indreptate catre persoanele iubite?(caci la acestea ma refer mai ales)
Personal, cred ca cel mai important e ca aceste cuvinte sa fie folosite mai mult in intimitate(sau macar intr-un cadru restrans).Si mai putin intr-un cadru oficial, daca vorbim de un mediu mai rigid, de bussines spre exemplu, nici nu poate fi vorba.Sa va explic de ce.Sa ne inchipuim o situatie: doamna si domnul la o masa importanta, domnul este un om puternic, admirat de cei din jur, se simte confortabil, relaxat si aude deodata de la capatul celalt al mesei unde distinsa sa jumatate poarta o conversatie cu altcineva: ”guritza lu’ mami, uite ce spune doamna Ionescu, ca ai mai slabit bursucel mic”.
Ups! Si se face tacere si deodata, omul, poc, n