Viaţa lui Sergiu Nichescu a luat o turnură tragică la 10 ani, când şi-a pierdut ambele braţe. Cu toate acestea, nimic nu l-a oprit să muncească. În prezent, timişoreanul în vârstă de 40 de ani îşi întreţine familia din banii obţinuţi pe tablourile pictate de el.
Sergiu Nichescu (40 de ani) şi-a descoperit talentul pentru pictură după ce şi-a pierdut mâinile în urma unui accident stupid
Sergiu a rămas fără mâini când era copil. Şi-ar dori oricând să nu-şi mai poată aminti momentul în care, prins de joacă, s-a urcat pe un stâlp de electricitate şi s-a curentat. “Jucam «De-a v-aţi ascunselea » şi m-am suit pe un stâlp, apoi mi-am pierdut echilibrul. Am pus mâna pe fire, să nu pic, iar curentul mi-a carbonizat toate oasele mâinilor”, îşi aminteşte Sergiu.
Medicii nu-i mai dădeau nici o şansă. Mai mult, conducerea comunistă a spitalului a hotărât să-l abandoneze într-un pat şi să-l lase să moară. Părinţii lui erau disperaţi, pentru că nimeni nu îi ajuta. “După trei zile, un doctor în vârstă a hotărât să nu mă lase aşa, deşi nimeni din spital nu a vrut să îl ajute, nici asistentele, nici medicii, cu excepţia unui singur student care s-a hotărât să fie de partea medicului, cu orice risc. Aşa am scăpat”, povesteşte Sergiu.
După mulţi ani, a cunoscut-o pe soţia lui, Ligia, la o petrecere. Timişoreanul spune că a fost, cumva, dragoste la prima vedere. “Mâinile mele sunt soţia mea, care m-a acceptat aşa cum sunt”, adaugă el. Cei doi au împreună trei copii frumoşi, doi băieţi şi o fată. Îşi întreţine familia
De la Ligia, Sergiu a învăţat să se descurce în orice situaţie. De câţiva ani, pictează ţinând pensula în gură, iar lucrările le vinde pentru a-şi întreţine familia. Ca să fie în pas cu tehnologia, a învăţat să lucreze şi la calculator: scrie cu nasul şi mişcă mouse-ul cu piciorul. Are nevoie de ajutor doar la îmbrăcat şi la spălat. Iată c