Angajaţii ArcelorMittal Tubular Products Roman au renunţat, de ieri, la proteste, reluând lucrul după o săptămână de grevă, în condiţiile în care conducerea companiei a dat curs unei părţi dintre revendicări, însă sindicatul a fost dat în judecată de către patronat din cauza protestelor.
Decizia a fost luată după ce, vineri, o delegaţie a sindicaliştilor s-a întâlnit, la Bacău, cu oficialii concernului Arcelor Mittal România pentru aplanarea conflictului izbucnit în urmă cu o săptămână, iar după discuţii conducerea companiei a dat curs unei părţi din solicitările muncitorilor, potrivit Mediafax.
"În urma negocierilor, board-ul central şi conducerea unităţii de la Roman au hotărât să treacă la încadrarea muncitorilor pe clase de salarizare. Decizia a fost anunţată luni dimineaţa angajaţilor, iar aceştia au hotărât să renunţe la proteste", a spus Gheorghe Ciobanu, liderul Sindicatului Liber Petrotub Roman.
El a menţionat că Sindicatul Liber Petrotub, cel mai mare din cadrul unităţii, se confruntă cu o altă problemă, fiind trimis în judecată de conducerea societăţii, pentru a-şi recupera pierderile înregistrate săptămâna trecută din cauza protestului spontan.
"Luni m-am aflat la Secţia Civilă a Tribunalului Neamţ deoarece angajatorul a chemat Sindicatul Liber Petrotub într-un proces cu două capete de acuzare. În primul rând, consideră protestul spontan ca fiind ilegal şi a agăţat şi sindicatul în acest protest. A doua chestiune se leagă de pierderi şi de recuperarea prejudiciului din cauza protestului, de către angajator. Patronatul a insistat pentru a se judeca în regim de urgenţă acest proces. Noi am cerut în faţa completului de judecată şi am şi obţinut, un termen de două săptămâni pentru a ne formula apărarea", a mai precizat Ciobanu.
În perioada următoare, în urma petiţiilor trimise de muncitori conducerii de la Luxemburg, un reprez