Camil Petrescu a început prin a scrie poezii. A văzut idei, a devenit prozator, gazetar, eseist şi autor dramatic. Piesele de teatru "Jocul ielelor", "Suflete tari", "Mitică Popescu", "Danton", "Act veneţian", ca şi romanele "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" şi "Patul lui Procust" l-au aşezat pe Camil Petrescu în locul binemeritat din conştiinţa publicului cititor. La consolidarea reputaţiei sale de mare scriitor a contribuit decisiv G. Călinescu, care i-a acordat atenţie şi recunoaştere în "Istoria literaturii române de la origini până în prezent", apărută în 1941. Copilul orfan de ambii părinţi - cu un tată incert şi o mamă care l-a abandonat -, crescut de o servitoare dintr-o mahala bucureşteană, s-a instruit, s-a şlefuit, s-a îndârjit întru altitudine spirituală şi a devenit în lumea literară Camil Petrescu.

După cel de-al doilea război mondial, scriitorul se bucura de statutul unui clasic în viaţă. Cu toate acestea, a purtat în toată existenţa sa, ca pe o coroană de spini, realitatea de a fi fost orfan şi nefericirea de a fi surzit pe front, în primul război mondial.

DOSARE DE EXISTENŢĂ

"Ca o rachetă de luptă explodând mecanic multicoloră, personalitatea lui Camil Petrescu se înfăţişează multiplă şi diversă. Intelectual de rasă, spirit agitat, de felină prinsă între gratiile menajeriei sociale, sub zâmbetul convenţional ascunde cel mai atroce individualism. Scurmând ideile cu gheare neobosite, este veşnic în devenire. Peste tot a purtat subiectivismul enervant şi nou, provocând nemulţumiri şi fiind el însuşi nemulţumit." (Ion Vinea, "Viaţa literară", 1931)

S-a spus că romanul "Patul lui Procust" ar putea fi o prelungire a "Ultimei nopţi de dragoste...". După analiza dureroasă a geloziei şi a nevrozei vieţii pe front din "Ultima noapte...", "Patul lui Procust" cercetează atent, disecă - lucid şi crud