Centura ocolitoare a municipiului Târgu-Mures, care va face legatura între comunele Ernei si Livezeni, ar putea fi scurtata de la 11,9 kilometri pentru a reduce costurile de realizare, a declarat vineri, 16 aprilie, Radu Berceanu, ministrul Transporturilor, aflat în vizita de lucru la Târgu-Mures. Ministrul a catalogat actualul proiect drept „megaloman” si a afirmat ca acesta va fi reanalizat pâna la data de 15 mai, atunci când se va afla traseul final. „Ne-am uitat pe toate hartile si am analizat ca traseul actual e unul foarte megaloman si costa extraordinar de scump. Ceea ce am promis e ca într-un interval de 30 de zile, pâna pe 15 mai, sa luam fiecare portiune din nou la mâna si sa vedem: aici de ce s-a luat la stânga si nu s-a mers mai drept. În 30 de zile putem sa facem aceasta verificare si daca unele chestiuni le putem evita, le vom evita ca sa ne coste mai putin si sa putem cât mai repede sa bagam soseaua în lucru. Niciun finantator nu finanteaza orice fel de fantezii ale unora sau ale altora. Daca e necesara o ocolire, o sa se faca cu cel mai mic pret si traseul, costul si perioada de realizare, vor fi optimizate”, a aratat Radu Berceanu.
Aceeasi etichetare a fost facuta si de Dorin Florea, primarul municipiului Târgu-Mures, care a spus despre proiect ca este unul „grandoman” si cam costisitor pentru perioada de criza economica prin care trecem. „Încercam gasirea unei formule cel putin de studiu pentru ca era un proiect un pic cam mare, grandoman. Vrem sa îl relaizam exact în perioada în care e criza, bani nu sunt si sa vedem daca se poate face un proiect cu bani mai putini. Sa vedem daca a fost un rasfat al proiectantului si sa mai verificam înca o data”, a sustinut Dorin Florea.
Sunt de acord cu varianta care se face mai repede
„Domnul primar din Târgu-Mures doreste sa schimbe traseul acestui drum ocolitor ca sa fie mai scurt,