Din ce in ce mai multa lume cocheteaza cu ideea amanarii adoptarii monedei unice europene. Peste 5 ani ,data vehiculata pentru intrarea Romaniei in zona euro, NU mai este momentul! Se aduc multe argumente in favoarea unei (ne)determinari a datei la care ar trebui sa renuntam la moneda nationala. Aprecierea sefului FMI potrivit careia o amanare de un an sau doi ar putea fi o optiune, a fost cu drag imbratisata.
Contextul, zguduit de problema Greciei, careia pentru iesirea din criza bugetara si a datoriei i se recomanda calduros iesirea din eurozona este si el propice. Se spune ca acesta este cel mai bun exemplu de ceea ce se poate intampla cu o tara nepregatita de rigorile clubului european, mai ales cand este lipsita de parghia politicii monetare. Portugalia, Spania, Italia sunt statele care ar urma. Sunt deja nenumarate comentariile care insista asupra constructiei schioape a proiectului european, profund vulnerabil din cauza lipsei unei politici fiscale comune.
Agentia de presa Bloomberg a difuzat chiar, la sfarsitul saptamanii trecute, un scenariu altminteri usor SF potrivit caruia Germania, scarbita de incalcarea pactului de stabilitate si de hazardul moral al salvarii unui stat membru cu politici fiscale laxe, ar putea sa paraseasca Eurolandul. Si-atunci, adio UE!
Acestea fiind imprejurarile, nu este de mirare ca in discursul public de la noi are loc o metamorfoza rapida a procesului adoptarii monedei unice intr-o sperietoare. Nu vorbim aici de necesitatea evidenta de a fi pregatit sa aderi la zona euro in termenii convergentei reale. Ci de o evidenta inconsistenta a mesajului public privind adoptarea euro si constrangerile presupuse.Sunt si aspecte amuzante De pilda, nu pot sa nu-mi aduc aminte de frenezia cu care autoritatile noastre imbratisau acum un an ideea accelerarii procesului pentru ca euro sa fie adoptat inainte de 2014 si ca „se l
