Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DNA a clasat dosarul Loganurile pentru Poliţie

Publicat in Romania Libera, luni 19 aprilie 2010 ·

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au clasat dosarul privind cumpărarea de maşini Logan pentru Poliţie, la preţul de 11.700 de euro, cu echipamente de 45.000 de euro, în urma căruia a fost demis şeful IGPR Gheorghe Popa, potrivit NewsIn.

Conform deciziei DNA, "dosarul a fost clasat pentru că nu s-a putut concluziona cu privire la existenţa unui prejudiciu". Hotărârea vine în urma unei constări tehnico-ştiinţifice, făcute de specialiştii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Ministrul internelor de la acea vreme, Cristian David, a declarat, în noiembrie 2008, că a existat o influenţă asupra modului în care s-a finalizat contractul de achiziţii de maşini pentru Poliţie, dar şi superficialitate în urmărirea şi verificarea preţurilor.

Întrebat dacă în cazul contractului cu Ager Leasing a fost vorba de neglijenţă, proastă negociere sau de şpăgi, ministrul internelor a afirmat că este vorba de ambele situaţii. "Există o anumită influenţă exercitată asupra modului în care s-a finalizat acest contract şi există o anumită superficialitate condamnabilă în urmărirea şi verificarea preţurilor. Acestea s-au împletit, din păcate, într-o manieră regretabilă, care au condus la această situaţie neplăcută", a spus David, neprecizând cine sau asupra cui s-a exercitat influenţă.

Potrivit ministrului, la acea dată se derulau mai multe proceduri de verificare cu privire la contractul de achiziţii pentru maşinile Poliţiei. "Sunt două lucruri diferite care se întâmplă în paralel. O anchetă judiciară la DNA, care va stabili vinovăţia penală. O a doua, cu privire la procedură, care împreună cu Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice se va pronunţa din punct de vedere administrativ şi nu penal privind procedura", a spus Cristian David.

Oficialul a precizat că acest contract nu prevedea plăţi în 2008, iar primele livrăr

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum o ora
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 9 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 3 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum o ora
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°