La finele săptămânii trecute polițiștii Serviciului Rutier din Bihor au descoperit nereguli mari în cazul a opt bihoreni și un doljean cpărora le-au și făcut dosar penal.
Dintre cei nouă șase au fost depistați că au consumat alcool înainte de a urca la volan. Primul depistat de rutieriști a fost G.D. de 29 de ani din din localitatea Ciupercenii Noi, judeţul Dolj care avea o concentraţie alcoolică de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost oprit de poliţiştii din Vadu Crişului, dar cel în cauză a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Un alt caz în care şoferul a refuzat atât testarea cu etilotestul cât şi recoltarea probelor biologice a fost cel al lui M.D., de 42 de ani, din comuna Budureasa, care a fost oprit de poliţiştii beiuşeni în noapte de duminică.
Tot duminică, 18 aprilie a fost depistat în trafic M.G., de 33 de ani, din Săldăbagiu de Munte, în timp ce conducea pe D.N. 19, în localitatea Biharia, un autoturism cu număr de înmatriculare provizoriu, având valabilitatea expirată.
Alţi doi bihoreni au fost depistaţi în trafic în timp ce conduceau autoturisme fără a poseda permis de conducere a autovehiculelor.