Citesc o ştire pe site la The Guardian. Subiectul? La ordinea zilei – haosul şi deruta din aeroporturi. Şi încă ceva: OAMENII!
“We need to get people home”
E vorba de oamenii, care într-un fel sau altul trebuie informaţi şi ajutaţi să ajungă acasă. Vă vine poate greu să credeţi, dar pe-afară autorităţile (în diverse forme şi formule) îşi ocrotesc cetăţenii. Ştirea ne-arată clar că e şi-o chestiune de PR, ca în situaţii de forţă majoră, statul să-şi arate şi mâna cu care sprijină, nu doar braţul colector. Pe-aici şi presa vorbeşte de câte un ministru, folosind apelativul “Lord”, titlu care obligă la prestanţa.
Stăteam şi mă întrebăm dacă în România e cu putinţă să simţim că avem pe cine să ne bazăm. Să trăim cu impresia că cineva e totuşi, în caz de urgenţă, la dispoziţia noastră. Că s-a depăşit stadiul de lăcomie, apetitul pentru combinaţii şi s-a trecut la preocuparea pentru binele celor ce formează şi susţin comunitatea.
Răspunsul e-n ştirile de la noi. Nimeni nu e Lord sau Sir! Reflexul şi cutuma de a fi aproape de cetăţeni, la dispoziţia lor adică, abia îl deprindem. Şi dacă, aşa cum spuneţi, ziaristul/televizorul nu-l mai credeţi, mergeţi în aeroporturi.
Să ne înţelegem, n-am scris un text de ocară şi nici n-am de gând să dramatizez. Văd şi ştiu că sunt şi aici încercări timide. Suplimentăm nişte garnituri de tren, înfiinţam un tel verde şi un comitet de urgenţă, cât să prindem două-trei jurnale de ştiri. Suficienţa şi poate chiar ineficienţa acestor gesturi işi au explicaţia în felul nostru de a fi. Sunt ani buni de când, noi toţi ne micşorăm pretenţiile, acceptând şi alimentând relaţia uşor complice, stat-cetăţean, cu greşeli de ambele părţi.
Citesc o ştire pe site la The Guardian. Subiectul? La ordinea zilei – haosul şi deruta din aeroporturi. Şi încă ceva: OAMENII!
“We need to get people home”
E vorba de oamenii,
