Potrivit Realitatea TV, deputatul Marian Sârbu a declarat că grupul independenţilor nu poate fi de acord cu măsurile care duc la scăderea pensiilor militarilor prevăzute în Legea pensiilor, intrată în dezbatere la Senat.
Întrebat cum va trece această lege dacă membrii grupului parlamentarilor independenţi nu o vor vota, Sârbu a răspuns că, din punctul său de vedere, această lege la Camera Deputaţilor va putea fi votată în unanimitate pe baza unor soluţii rezonabile. "Prin discuţii, prin negocieri în Parlament, grupurile parlamentare pot ajunge la un compromis rezonabil. La Cotroceni am discutat şi despre această lege şi la un moment dat vorbeam despre punctul de pensie. Dacă vă aduceţi aminte, propunerea mea în ceea ce priveşte punctul de pensie a fost ca să se introducă sintagma maxim 45% din salariul mediu pe economie. La un moment dat, domnul prim-ministru a venit chiar cu o posibilă înţelegere între Guvern şi sindicate în care era acceptat ca valoarea să fie minon 40%. Era un început de negociere şi cred că această formulă în care prin dialog se poate ajunge la o soluţie rezonabilă, pentru că, totuşi, legea aceasta este o lege de reformă şi este o lege necesară ", a afirmat Marian Sârbu.
Ministrul Gabriel Oprea a precizat în Senat luni că, deşi grupul din care face parte susţine Legea, el nu poate fi de acord cu măsuri care ar duce la scăderea pensiilor militarilor.
Potrivit Realitatea TV, deputatul Marian Sârbu a declarat că grupul independenţilor nu poate fi de acord cu măsurile care duc la scăderea pensiilor militarilor prevăzute în Legea pensiilor, intrată în dezbatere la Senat.
Întrebat cum va trece această lege dacă membrii grupului parlamentarilor independenţi nu o vor vota, Sârbu a răspuns că, din punctul său de vedere, această lege la Camera Deputaţilor va putea fi votată în unanimitate pe baza unor soluţii rezonabi