In 1996, Bill Clinton a strans 10.000 de dolari din donatii prin intermediul site-ului sau de campanie. In 2004, l’enfant terrible al Partidului Democrat american, Howard Dean, a strans aproximativ 20 de milioane. In 2008, Barack Hussein Obama a spart toate recordurile cu peste jumatate de miliard de dolari din donatii online. Intr-adevar, site-ul lui Clinton exista in Cretacicul internetului, inainte de bloguri, Facebook si Twitter. A fost nevoie de Howard Dean, un candidat fara sanse serioase la nominalizarea Partidului Democrat pentru candidatura la Presedintia americana, deci cu absolut nimic de pierdut, pentru a revolutiona internetul politic. Ideea a fost simpla: Site-urile politice primesc mult mai mult trafic de la cetatenii cu inclinatii liberale, decat de la cei conservatori. Majoritatea celor din prima categorie sunt albi, educati si din clasa de mijloc. Dean s-a plasat mai la stanga de majoritatea contracandidatilor sai si si-a pornit campania pe internet strict pentru sustinatori. Pana la momentul respectiv, site-urile candidatilor erau destul de fade, surprise in incercarea de a-si prezenta informatiile si pentru votantii nehotarati. Dean nu a facut nicio concesie. echipa sa de campanie a oferit sustinatorilor o platforma internauta prin care acestia isi puteau organiza propriile intalniri, isi puteau dezvolta propriile bloguri sub marca aceluiasi candidat si puteau interactiona unii cu altii intr-un mod care, pana la acel moment, fusese nemaivazut. Faptul ca mass-media americana s-a concentrat mai mult pe succesul modelului .com, in locul mesajului lui Dean, precum si modul in care candidatul presta strict pentru talibanii Partidului Democrat in mesaje care nu erau neaparat adaptate pentru televiziune, au dus la decaderea acestuia. “Yeeaaaargh!”, ca sa-l citez. In mod ironic, tocmai ceea ce Dean crease l-a facut sa piarda. Dar structura pe care a pus-o