Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traficant de persoane, după gratii

Publicat in GAZETA de SUD, luni 19 aprilie 2010 ·

Un bărbat din comuna doljeană Poiana Mare a fost arestat preventiv sâmbătă, fiind suspectat că a racolat, traficat şi exploatat prin muncă şi sexual, în Italia, mai multe persoane. Potrivit reprezentanţilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, ofiţerii Serviciului de Combatere a Traficului de Persoane, sub supravegherea unui procuror DIICOT, au făcut investigaţii şi au obţinut dovezi împotriva lui Petre Vintilă, de 34 de ani, din comuna Poiana Mare, suspectat de trafic ilegal de persoane.

Oamenii legii au stabilit că Vintilă a racolat mai multe persoane din Dolj între 2008 şi 2010, pe care le-a transportat în Italia şi apoi le-a exploatat prin muncă în diferite localităţi din regiunea Calabria. Bărbatul folosea reţeta clasică a traficanţilor: le promitea victimelor locuri de muncă în Peninsulă, însă, odată ajunse acolo le lua actele şi le cerea bani pentru transport. Pentru că victimele nu aveau nici un ban, acestea erau obligate să muncească pentru a strânge banii cu care să îşi achite transportul, sume la care erau percepute dobânzi usturătoare. Anchetatorii au identificat şi audiat până în prezent nouă victime, însă se bănuieşte că sunt mult mai multe. În urma cercetărilor s-a mai stabilit că, în luna martie, Vintilă a racolat o minoră din judeţul Dolj, pe care a dus-o în Italia şi apoi a obligat-o să se prostitueze. Din exploatarea victimelor sale, Vintilă a obţinut aproximativ 40.000 de euro.

Oamenii legii au obţinut informaţii că acesta urmează să plece din nou în Italia cu noi victime şi l-au reţinut în trafic. În maşina sa au fost găsiţi mai mulţi bărbaţi pe care traficantul îi ducea în Italia. În baza probelor strânse de anchetatori în acest caz, Vintilă a fost reţinut pentru 24 de ore, iar sâmbătă magistraţii Tribunalului Dolj au emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pentru săvârşirea

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aviz de tsunami în urma unui cutremur puternic de 7,3 grade, localizat lângă o insulă din Alaska

Mediafax acum 16 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 a avut loc miercuri în apropiere de Sand Point, o localitate situată pe insula Popof din vestul Peninsulei Alaska, la aproximativ 600 de mile sud-vest de Anchorage, relatează ABC News. Epicentrul seismului a fost l

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 6 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 9 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 9 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 7 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 10 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°