În copilărie, se ducea să-l sorcovească pe Nicolae Dobrin, mai târziu primea bani de discotecă de la Gâscanul, care nu se supăra când Adi Mutu îi arunca printre dinţi “Cine eşti, tu, bă, ca să mă schimbi pe mine?” la meciurile lui FC Argeş.
Dobrin se uita puţin, de sub pleoapele căzute, în oglindă atunci când îl vedea pe Mutu cu mingea la picior şi poate îşi dorea să-şi completeze cariera prin discipolul său, care, deşi nu a ajuns la Real Madrid, promitea să rămână dacă nu în paginile de storie ale fotbalului mondial, măcar în memoria fanilor.
Şi Gică Hagi a intuit uriaşul talent al lui Mutu, despre care a spus că este letal în ultimii 30 de metri. “Putea să aibă o carieră mai prodigioasă”, a adăugat Regele, care, în timp ce fotbalistul Fiorentinei se bătea prin parcarea unor cluburi, le aplauda pe “Cenuşăresele” cu rochii de handbaliste de la Oltchim. Spune şi această imagine ceva.
Fenomenul Mutu
Tot Fenomenul
Judecătorii din Italia au fost cinici atunci când i-au dat lui Mutu 9 luni de suspendare pentru consumul de sibutramină, cred că fotbalistul nostru va pune în această perioadă mai multe kilograme decât a dat jos cu ajutorul pastilelor din poşeta mamei sale. Renaşterea în plin sezon, când schemele de joc au fost deja puse pe tablă şi pe gazon, se poate face doar în Uzbechistan, de unde impresarii, care, nu-i aşa?, au pariat şi ei pe Mutu, îşi vor lua un comision demn de plimbat prin Insulele Virgine, că tot nu mai e Bodu să îi caute la conturi.
Din păcate, saga piteşteanului nu se termină aici, pentru că Chelsea poate oricând să-l ruineze şi financiar, oamenii lui Abramovic având pe birou decizia care le permite să îi ceară lui Mutu parcă 16 milioane de lire sterline pentru povestea cu cocaina. Scump, domle, scump, costă nişte gesturi până la urmă teribiliste. Parcă, vorba lui Hagi merita mai mult, putea să-i dea r