Ieri, la câteva minute după ora 14.00, sute de mii de polonezi şi-au luat rămas bun de la preşedintele Lech Kaczynski şi de la Prima Doamnă, Maria, decedaţi alături de alte 94 de persoane în tragicul accident aviatic din Rusia, de pe 10 aprilie.
După prânz, zona Bazilicii Sfânta Maria din Cracovia a fost luată cu asalt de sute de mii de oameni. Sicriele cu trupurile cuplului prezidenţial au fost urmărite ieri permanent de o echipă de cinci lunetişti şi de zeci de agenţi secreţi infiltraţi în mulţime, conform presei locale.
Toţi polonezii, fie aflaţi pe stradă, la Varşovia şi la Cracovia, fie în faţa televizoarelor, au urmărit emoţionaţi aducerea trupurilor lui Lech şi Maria Kaczynski cu un avion militar, apoi cum acestea au fost transportate spre catedrală pe afeturi de tun.
Fiica preşedintelui a venit cu trenul
Polonezii din piaţa centrală din Cracovia au asistat, într-o linişte incredibilă, la slujba ţinută în memoria fostului lor lider. Marta, fiica preşedintelui, şi fratele acestuia, Jaroslav, alături de alţi oficiali polonezi au venit de la Varşovia la Cracovia cu trenul, fiind apoi gazdele delegaţiilor oficialilor sosiţi la funeralii. Aseară, la ora 19.00, sicriele familiei Kaczynski au fost luate de la catedrala Sfânta Maria şi duse la castelul Wawel unde au fost depuse în-tr-o criptă din marmură şi din granit. Aceasta a fost construită în 48 de ore de 30 de muncitori.
Băsescu a participat la funeralii
La ceremonia de ieri erau aşteptate 80 de delegaţii străine, însă mai multi lideri politici importanţi - ca Barack Obama, Nicolas Sarkozy sau Angela Merkel - şi-au anulat vizita în Polonia, din cauza norului de cenuşă vulcanică ce a blocat traficul aerian în Europa. Preşedintele României Traian Băsescu (plecat de la Oradea spre Cracovia cu maşina) a participat la funeralii în catedrala Sf. Maria, unde a fost aşezat