Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajatori de Top

Publicat in Romania Libera, luni 19 aprilie 2010 · · ·

Peste 1.600 de locuri de muncă, cele mai multe 
în zona IT, vor fi disponibile la târgul de joburi 
de pe 23 şi 24 aprilie.

Săptămâna aceasta se va în­cheia cu unul dintre cele mai de amploare târguri de lo­curi de muncă din Bucureşti - Angajatori de Top, unde vor fi dis­ponibile, din datele organizatorilor, circa 1.600 de posturi. Aproximativ 10% din acestea vor fi programe de internship, iar restul va fi împărţit în mod egal între poziţii destinate juniorilor şi posturi pentru care se solicită experienţă.

Numărul de oportunităţi de carieră de la această ediţie a crescut cu 30% faţă de evenimentul din toamna anului trecut. Creş­terea se datorează atât unui număr mai mare de companii participante, cât şi optimismului cu privire la planu­rile de recrutare pentru anul 2010.

De altfel, cele mai multe companii prezente la târg vor fi din zona de IT software (19), urmate de fir­me­le din domeniul de servicii şi outsourcing (14) şi de cele din FMCG şi din mediul bancar şi servicii financiare (câte 8). Astfel, pe 23 şi 24 aprilie, vor fi la Sala Palatului din Bucureşti: PWC, KPMG, Microsoft, IBM, Oracle, Adobe Romania, Clarity Systems, Thales, Route 66, HP, Accenture, BRD Groupe Societe Ge­nerale, BCR, Raiffeisen Bank, Genpact, WNS, Wipro Technologies, Nestle, JTI, Kraft Foods, Coca-Cola HBC, BAT, PepsiCo, Rompetrol, Dacia Grou­pe Renault, Renault Technologie Roumanie, Michelin. Lista completa a angajatorilor şi agenda evenimentului sunt disponibile pe www.hipo.ro. Târgul va fi deschis vineri, 23 aprilie, în intervalul 10.00- 18.00, şi sâmbătă, 24 aprilie, între 10.00 şi 17.00. Intrarea se face pe baza preînregistrării pe portalul www.hipo.ro. Peste 1.600 de locuri de muncă, cele mai multe 
în zona IT, vor fi disponibile la târgul de joburi 
de pe 23 şi 24 aprilie.

Săptămâna aceasta se va în­cheia cu unul dintre cele mai de amploare târgu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-un club din Sighişoara – 150 de persoane s-au autoevacuat

News.ro acum 24 minute
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, într-un club din Sighişoara, iar 150 de persoane s-au autoevacuat fără a se înregistra victime. ”Incendiu într-un club din municipiul Sighişoara. La faţa locului au intervenit pompierii milita

Știri Constanța Alertă la Poarta Albă! Elicea unei eoliene, pericol pentru un cămin cu zeci de bătrâni (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 27 minute
Ieri noapte, 25 decembrie, în jurul orei 21.00, o turbină eoliană din localitatea Poarta Albă, județul Constanța, situată pe strada Căminului (cartier Via), a intrat în funcțiune necontrolată, provocând panică. Potrivit informațiilor puse la dispo

BoardingPass, despre facturile publicate de Marcel Ciolacu: E puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, an în care au avut loc zborurile cu avionul privat

News.ro acum 8 ore
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a dorit să demonstreze că a achitat din surse proprii călătoriile cu avioanele Nordis conţin date care arată că este puţin probabil ca aceste facturi să

A doua zi de Crăciun- Soborul Maicii Domnului. Ce nu este bine să faci în acestă zi de sărbătoare

Botosani News acum o ora
În ziua a doua de Crăciun, la 26 decembrie, Biserica o prăznuiește pe cea care a dat naștere lui Hristos Dumnezeu, pe Maica Domnului. Soborul Maicii Domnului este una din cele mai vechi sărbători în cinstea Maicii Domnului, care are loc a doua zi de

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 12 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

Mozambic: Peste 1.500 de deţinuţi au evadat dintr-o închisoare de înaltă securitate / 33 dintre evadaţi au murit

News.ro acum 8 ore
Peste 1.500 de deţinuţi au evadat miercuri după-amiază dintr-o închisoare din Maputo, profitând de agitaţia din a treia zi de tulburări în Mozambic, izbucnite după confirmarea victoriei Frelimo în alegeri, în timp ce opoziţia denunţa fraude, relatea

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 9 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum 12 ore
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

Hawaii: Un cadavru a fost descoperit în zona roţii unui avion United Airlines, după aterizare

News.ro acum 9 ore
Un cadavru a fost descoperit în zona roţii unui avion United Airlines după ce aparatul de zbor a aterizat în Hawaii, au anunţat miercuri compania aeriană şi departamentul de poliţie din Maui, care anchetează cazul. Cadavrul a fost găsit în spaţiul p

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/3°
sâm.

3°/6°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-3°
joi

-3°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°