Muşchi am avut dintotdeauna doar cât să permită funcţionarea în parametrii normali a sistemului locomotor. Dar nici nu le-am dus lipsa, fidel principiului că „I’m a lover not a fighter”, filosofie care s-a pliat, de-a lungul timpului, pe aşteptările exagerat de romantice ale unor domnişoare. Acum, în sinea mea şi în faţa tuturor, recunosc, poate că mi-aş fi dorit nişte bicepşi ceva mai pronunţaţi, dar efort mai mare decât să mă gândesc la asta n-am putut să fac, doar ideea de-mi venea în minte şi deja simţeam cum epuizarea pune stăpînire pe mine. Ei bine, de mâine mă duc la sală.
Nu ştiu cum s-a întâmplat, că n-am avut timp să observ, dar m-am întors de peste Prut cu un pic de burtă. Nu, nu e bine ales cuvântul, să-i spunem burtică, că la 60 de kg în viu nu poţi să vorbeşti de burtă fără să te pufnească râsul. Poate că e de la mesele regulate de la hotel, bine îmbăiate în ulei, de la zâmbetele frumoase ce te fac să trândăveşti în visări nătângi, posibil să fie de la apă, de la aerul curat (Chişinăul este o oază în comparaţie cu Bucureştiul) sau poate că mi se trage de la sucul de mere pe care l-am băut în cantităţi industriale , dar cert e că am descoperit-o pe drumul de întoarcere acasă, în maşină, lăţindu-se sub centura de siguranţă. Iniţial, am fost uşor sedus de popriile-mi rotunjimi, însă apoi m-am simţit ca subiectul unui experiment în Area 51.
Degeaba n-am mâncat două zile, în zadar am resuferit iubirile pierdute, dihania s-a comportat ca un pepene dintr-o bostănărie bine păzită, s-a copt nestingherită, s-a umflat, s-a flatat în lumina jucăuşă a soarelui de aprilie pe care l-am lăsat să mă viziteze, în weekend, în grădina de la ţară a părinţilor, copleşindu-mi speranţa că poate fi vreo constipaţie trecătoare. De mâine mă duc la sală.
PS
Acum, voi, care sunteţi nişte sensibile, puteţi să mă încurajaţi si să spuneţi că o burtică poate f