Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vulcanul islandez eliberează în atmosferă 150.000-300.000 tone de CO2 pe zi

Publicat in Romania Libera, luni 19 aprilie 2010 ·

Eyjafjöll eliberează în atmosferă între 150.000 şi 300.000 de tone de CO2 pe zi, o cantitate care, dacă va fi menţinută la acest nivel timp de un an, va plasa vulcanul islandez pe acelaşi plan cu Austria în privinţa emisiilor de gaze cu efect de seră, au declarat luni doi experţi citaţi de AFP, monitorizată de Mediafax.

Totuşi, "cantitatea de CO2 emisă de vulcani în general şi de acesta în particular, este neglijabilă" în raport cu emisiile totale de gaze cu efect de seră, subliniază Patrick Allard, de la Institutul de fizică a globului din Paris.

Nu există date disponibile cu privire la cantitatea de CO2 emisă de vulcanul Eyjafjöll de la erupţia sa, la 14 aprilie, dar estimările sunt posibile prin comparaţie cu erupţia din 20 martie.

În cursul acestei prime erupţii, au fost emise 15.000 de tone de CO2 pe zi, potrivit lui Colin Macpherson, geolog la universitatea Durham din Anglia.

"Fluxul actual de magmă este de 10-20 de ori mai mare", deci, "luând în considerare limita inferioară, cantitatea de CO2 emisă de Eyjafjöll ar fi de 150.000 de tone pe zi", a declarat el pentru AFP.

La rândul său, Patrick Allard estimează, propunând calcule similare, că vulcanul "produce în acest timp de 20 de ori mult CO2 decât producea în prima fază a erupţiei", respectiv 300.000 de tone pe zi.

Extrapolând la un an, aceste emisii vor plasa vulcanul între locurile 47 şi 75 pe lista ţărilor care emit gaze cu efect de seră, aflate la originea încălzirii globale, potrivit cifrelor publicate în 2005 de World Resources Institute (WRI), o organizaţie neguvernamentală specializată în date despre mediu.

Situat pe locul 47, vulcanul ar emite mai multe gaze cu efect de seră într-un an decât Austria, Irlanda, Bulgaria sau Suedia.

De altfel, nu există indicii că emisiile de CO2 ale vulcanului vor fi compensate de reducerea draconică a numărul

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum o ora
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 9 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Putin i-a promis lui Trump că va cruța trupele ucrainene din Kursk. Nu fără a pune condiții imposibile

Ziare.com acum 53 minute
Donald Trump l-a îndemnat vineri, 14 martie, pe Vladimir Putin, să cruţe trupele ucrainene pe care Rusia le împinge afară din regiunea Kursk, un apel pe care liderul de la Kremlin a declarat că îl va onora dacă acestea se predau, relatează Reuters.

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 3 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

16°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°