Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iliescu, atac la Geoană: "Nu se sfătuia în privinţa cheltuielilor partidului"

Publicat in Bursa, marți 20 aprilie 2010 ·

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, ieri, înaintea Biroului Politic Naţional (BPN) al partidului, că fostul preşedinte Mircea Geoană nu prea se sfătuia, nici în privinţa cheltuielilor care au dus la actualele datorii ale partidului, nici în privinţa plecării la Timişoara, în campania electorală prezidenţială, informează Mediafax.

Întrebat dacă Mircea Geoană i-a spus de unde au rezultat aceste datorii, Iliescu a răspuns: "Nu am avut asemenea discuţii. El nu prea se sfătuia. Nici măcar când a fost la Timişoara nu se sfătuia, dar astea sunt alte treburi".

Amintim că Mircea Geoană s-a de-plasat, în timpul campaniei sale prezidenţiale la Timişoara, pentru normalizarea relaţiilor partidului său cu electoratul bănăţean, însă vizita sa a fost un eşec, Geoană fiind puternic contestat de către timişoreni.

Ion Iliescu a precizat că el nu îşi aduce aminte ca PSD să fi rămas cu datorii foarte mari în urma campaniilor la care a participat el: "Eu nu-mi amintesc să fi avut datorii foarte mari după ce am terminat eu campaniile pe care le-am avut. Dar nu vreau să fac aprecieri, pentru că nu am studiat problema. Nu ştiu să fi avut asemenea datorii, când am intrat în opoziţie, spre exemplu, în 1997. Atunci sufla vântul prin sediile PSD. A apărut şi ruptura cu ApR. Nu a fost uşor, dar nu-mi amintesc să fi avut sau să fi apăsat datoriile atât de mult asupra noastră".

Preşedintele de onoare al PSD a spus că suma datorată de PSD în acest moment, de două milioane de euro, nu este una mică, având în vedere statutul de opoziţie al partidului: "Nu este o sumă mică şi pentru un partid din opoziţie nu e simplu să găseşti soluţii. Aşa că e firească preocuparea de a asigura rigoare în cheltuirea fondurilor. În primul rând, asigurare de fonduri, să nu depăşeşti cheltuielile. E o chestiune de gospodărire şi la nivel familial cât şi la nivel comunitar". @N

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj RO-Alert de furtună în Capitală

Mediafax acum 43 minute
Autorităţile au transmis joi seara mesaje Ro-Alert de furtună în Capitală. „Grindină de dimensiuni medii posibil mari, vijelie cu rafale ce vor depăşi 70-90 km/h, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale”, potrivit mesajului

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum o ora
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Furtuna ajunge în judeţul Ilfov

Mediafax acum 53 minute
Meteorologii au emis, joi seara, avertizare Cod portocaliu de vreme rea în localităţi din Prahova şi Ilfov. Fenomenele avertizare sunt grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie puternică cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale şi de

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 3 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 3 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 3 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Judeţul Argeş, sub avertizare Cod roşu de vreme rea

Mediafax acum o ora
Meteorologii au emis avertizare Cod roşu de vreme rea, valabilă până joi, la ora 23.00. Fenomenele avertizate sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie puternică cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale şi descărcări electrice.

Biden şi Zelenski au semnat un acord bilateral de securitate pe 10 ani

Mediafax acum o ora
„Părţile recunosc acest acord face o punte către eventuala aderare a Ucrainei la alianţa NATO”, potrivit acordului. Se precizează că, în cazul unui atac armat sau al unei ameninţări cu un astfel de atac împotriva Ucrainei, oficialii de rang înalt di

SUA, Marea Britanie şi Canada acuză Rusia, într-o declaraţie comună, de complot pentru influenţarea alegerilor din Moldova

News.ro acum o ora
Statele Unite, Marea Britanie şi Canada au acuzat joi Rusia, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita la proteste în cazul în c

Alegeri prezidențiale 2024. Mihai Tudose: Ideea a fost îngropată, i-am făcut şi de 40 de zile

Capital acum 45 minute
Vicepreședintele PSD, Mihai Tudose, i-a dat replica prim-vicepreședintelui PNL, Rareș Bogdan, în legătură cu declarația acestuia despre câștigarea alegerilor prezidențiale.

Vremea

București
acum

23°
joi

20°/33°
vin.

18°/23°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/23°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°