Mii de turişti şi-au petrecut ultimele nopţi în aeroporturi sau în hotelurile din aproprierea acestora, după ce zborurile au fost anulate ca urmare a erupţiilor vulcanice din Islanda.
Mulţi dintre cei care au încercat să afle informaţii despre reluarea traficului aerian au descoperit că numeroase site-uri au cedat, din cauza numărului mare de utilizatori. De aceea, au apelat la reţelele de socializare.
Prezentatorul de televiune Dan Snow a organizat pe Twitter serviciul Calais Rescue, pentru a căuta binevoitori care să îi transporte cu barca pe câţiva pasageri, din Franţa către Suedia. Servicii similare au fost solicitate şi pe Facebook.
Norvegia, condusă de pe iPad
Prim-ministrul Norvegiei, Jen Stoltenberg, a rămas blocat pe un aeroport din New York. Retras în salonul de aşteptare rezervat VIP-urilor, premierul şi-a folosit dispozitivul iPad pentru a schimba mesaje cu subalternii săi, potrivit unui post american de televiziune.
Astfel, reţelele de socializare au dobândit un nou scop. Utilizatorii Twitter care au căutat un mijloc de a ajunge acasă au folosit cel mai adesea cuvintele-cheie „getmehome” (du-mă acasă, n.r.). „Doi dintre noi am rămas blocaţi în Berlin. Merge cineva spre Anglia? Ne poate lua şi pe noi săptămâna aceasta?”, este mesajul postat de unul dintre utilizatorii Twitter.
Cei care au abandonat cursa şi se aflau în căutarea unui loc de cazare au tastat „putmeup”.
Numeroşi utilizatori au postat informaţii despre aeroporturile care ar fi putut fi redeschise. Printre aceştia s-au numărat şi foarte mulţi utilizatori români, care au postat liste actualizate cu aeroporturile închise şi zborurile anulate.
De asemenea, utilizatorii Twitter şi Facebook au căutat alţi utilizatori printre persoanele care se aflau în aceleasă autocare sau trenuri cu ei.