Aceasta parafraza dupa titlul celebrului roman al lui Erich Maria Remarque ni se pare cea mai potrivita descriere a adunarii de alegeri care a avut loc sambata la Ateneu, în armata hatmanului Nichita.

Evident slabita si blazata de multele înfrangeri suferite în ultimii sase ani, respectiva oaste s-a adunat, cu mic cu mare, la ordinul hatmanului, ca sa-si (re)aleaga comandantul de pluton. Dupa anuntarea ordinii de zi, corespondentii de razboi au fost poftiti afara, nu de alta dar sa nu afle dusmanii (n-am priceput care or fi aceia) secretele teribile dupa care se poarta acest fel de razboi..

Au încercat vreo cativa temerari, e drept mai mici în grad, sa explice hatmanului ca razboiul s-a terminat deocamdata si ar fi bine ca în armata trandafirilor rosii democratia sa nu fie doar o vorba goala însa voinicul s-a burzuluit, dupa cum îi este obiceiul si a batut cu pumnul în masa, precum a batut Hrusciov altadata cu papucul, în tribuna Natiunilor Unite. Ca deh, tot Nikita îl chema si pe acela.

Urmatoarea victorie rasunatoare repurtata de armata lui Nichita a avut drept victima o amazoana care, în naivitatea ei, care-i totuna cu naivitatea noastra, si-a imaginat ca s-ar putea gandi macar sa devina sefa de pluton. Au sarit s-o sfasie pitbulii special dresati ai hatmanului, care, printre maraituri, si-au explicat înversunarea în termeni sibilinici: e drept ca a luptat alaturi de noi, dar a facut o pauza dupa ce-am pus-o pe tusa, prin urmare are merite, dar n-are voie. Punct!

Degeaba a mai încercat locotenentul cel rebel sa le explice vajnicilor osteni ca democratia de partid n-are nimic de-a face cu datul la gioale si ca amazoana, daca ar candida, n-ar face decat sa întareasca legitimitatea sefului de pluton (re)ales! Hatmanul si pitbulii l-au obligat sa se retraga, amenintandu-l cu Curtea Martiala si fluturand deasupra ostenilor aplaudaci, steag