Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rom�nia se cutremură

Publicat in Actualitatea botosaneana, luni 19 aprilie 2010 ·

Puţini români ştiu că, în ţara noastră, cutremurele sunt fenomene frecvente. Din cauza magnitudinii mici, acestea nu sunt, însă, resimţite. La sfârşitul săptămânii, în România au avut loc două cutremure de intensitate mică. Primul seism a avut o magnitudine de 2,1 pe scara Richter şi s-a produs joi seară, în jurul orei 22:03, la aproximativ 26 kilometri Sud de Focşani şi la 14 kilometri Nord-Est de Râmnicu Sărat. Potrivit cercetătorilor din cadrul Centrului Seismologic Euro-Mediteranean, seismul s-a produs la o adâncime de 15 kilometri. Cel de-al doilea seism s-a produs vineri dimineaţă, în jurul orei 11:00, şi a avut o magnitudine de 2,5 pe scara Richter. Potrivit sursei citate, acesta a fost înregistrat la aproximativ 56 kilometri Est de Braşov şi la 17 kilometri Nord de Nehoiu. Adâncimea la care s-a produs seismul a fost de 145 kilometri. Acestea sunt două dintre cele mai mari cutremure petrecute în ţara noastră în ultima vreme. Potrivit seismologilor, cutremurele cu o magnitudine de sub 5 pe scara Richter sunt considerate a fi de intensitate mică. Acestea au loc relativ frecvent la noi în ţară. De regulă, cele care depăşesc magnitudinea de 2-3 pe scara Richter sunt resimţite uşor de unii locuitori ai zonelor apropiate de epicentru, însă acestea nu provoacă victime sau daune materiale. Ultimul cutremur cu intensitate mai mare de 5 pe scara Richter din România a avut loc pe 5 august 2009, în jurul orei 10:50. Seismul s-a produs în Marea Neagră, la o adâncime de aproximativ 20 de kilometri şi s-a resimţit atât la Constanţa, cât şi la Bucureşti. De asemenea, mai mulţi locuitori ai oraşelor Brăila, Piteşti, Tulcea, Zimnicea, Focşani, Giurgiu, Galaţi şi chiar Braşov au simţit cutremurul.

Autori: A.B.

Puţini români ştiu că, în ţara noastră, cutremurele sunt fenomene frecvente. Din cauza magnitudinii mici, acestea nu sunt, însă,

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum o ora
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de instabilitate atmosferică în perioada 17 iulie 2025, ora 12.00 - 18 iulie 2025, ora 03.00. În Transilvania, Moldova, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 4 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

Legea care abilitează Guvernul să emită ordonanțe, promulgată de Nicușor Dan

Mediafax acum 19 minute
Prin semnarea acestui decret, legea adoptată de Parlament devine operațională și conferă Executivului competența de a emite ordonanțe în domeniile stabilite prin lege. Conform actului normativ, Executivul va avea autoritatea să reglementeze în următ

Departamentul Justiției din Statele Unite a concediat-o pe fiica fostului director FBI, James Comey

Ziua Constanta acum 28 minute
Departamentul Justiției din Statele Unite a concediat-o pe fiica cea mai mare a fostului director al FBI (Biroul Federal de Investigații) James Comey, au afirmat miercuri două surse bine informate ale agenției Reuters, care au solicitat anonimatul.

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum o ora
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Primul caz fatal în 13 ani în România Un bărbat din Iași a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân!

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat de 44 ani din județul Iași a fost mușcat de un câine fără stăpân și a murit de rabie. Diagnosticul a fost confirmat de analizele de laborator.Acesta este primul caz de rabie soldat cu deces, înregistrat la noi în ultimii 13 ani. Starea băr

E „ziua Justin” la Electric Castle!

HotNews acum 48 minute
Prima ploaie, primele 35.000 de fotografii la panou, la literele EC de lângă castel sau, de anul acesta, și „la rață”, primele recorduri de pași de dans pentru fiecare participant – Electric Castle a început în ritmuri rock, techno și house! Astăzi,

Peste un sfert din locuitorii Austriei sunt imigranţi sau copii de imigranţi

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Populaţia Austriei, de 9 milioane de locuitori, creşte exclusiv datorită imigraţiei, care reprezintă acum 27,8% din total şi a crescut cu 38,4% în ultimul deceniu, a anunţat miercuri Oficiul Naţional

Vremea

București
acum

27°
joi

19°/32°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°