Mesajul a fost trimis. Multumesc!

�ncă trei specii noi de vieţuitoare descoperite �n Marea Neagră

Publicat in Actualitatea botosaneana, luni 19 aprilie 2010 ·

Creveta japoneză, crabul japonez şi crabul nord-american sunt specii exotice care au ajuns aici fiind „pasageri clandestini“ ai navelor comerciale. Cele trei specii noi pentru Marea Neagră au fost descoperite, în scufundările sale, de biologul Dragoş Micu de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină Grigore Antipa din Constanţa. Descoperirile i-au fost recunoscute biologului Dragoş Micu pe plan internaţional. Articolele despre noile specii din Marea Neagră au fost publicate în revistele de specialitate Aquating Invasions (Finlanda) şi Marine Biodiversity Records (Marea Britanie). Este vorba de o specie de crevetă şi două de crabi, care au ajuns în Marea Neagră datorită navelor comerciale ce străbat lumea. Creveta japoneză a fost descoperită întâmplător, în largul coastei româneşti, pe când scufundătorul preleva probe pentru o campanie de mediu. Nu este prima descoperire pe care biologul constănţean o face în adâncurile Mării Negre. În 2008 în cursul unei expediţii de explorare subacvatică a coastei bulgare a Mării Negre, a descoperit recifi de stridii de mari dimensiuni, unici în lume. Vechimea acestora a fost estimată la peste 2.000 de ani.

Autori: A.B.

Creveta japoneză, crabul japonez şi crabul nord-american sunt specii exotice care au ajuns aici fiind „pasageri clandestini“ ai navelor comerciale. Cele trei specii noi pentru Marea Neagră au fost descoperite, în scufundările sale, de biologul Dragoş Micu de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină Grigore Antipa din Constanţa. Descoperirile i-au fost recunoscute biologului Dragoş Micu pe plan internaţional. Articolele despre noile specii din Marea Neagră au fost publicate în revistele de specialitate Aquating Invasions (Finlanda) şi Marine Biodiversity Records (Marea Britanie). Este vorba de o specie de crevetă şi două de crabi, care au ajuns în Mare

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum 2 ore
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 4 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

Artist din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, găsit în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului / A fost resuscitat şi a fost transportat la spital

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de aproximativ 55-60 de ani, artist în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, a fost găsit, vineri seară, în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului. A fost resuscitat şi a fost dus la spital. ”SAJ Sibiu a inte

Kelemen Hunor: Am impresia că această guvernare este compromisă în totalitate / Cei din PNL au şubrezit foarte tare autoritatea premierului / Această situaţie este absolut hilară / Este absolut înacceptabil

News.ro acum o ora
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, apreciază că situaţia din interiorul coaliţiei, generată de stabilirea datei alegerilor, este ”absolut hilară” şi nu ar fi trebuit să se ajungă aici. Kelemen Hunor afirmă că, în martie, coaliţia a anunţat un calenda

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 4 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon au fost achiziționate de România de la Regatul Norvegiei . Unde au ajuns aeronavele

Ziua Constanta acum 7 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, 28 iunie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii. Potrivit MApN, aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea

Ucraina susţine că a distrus centrul rus de comunicaţii spaţiale din Crimeea

G4Media acum 2 ore
Ministerul Apărării de la Kiev a transmis vineri că Ucraina a distrus într-un atac săptămâna aceasta centrul rus de comunicaţii spaţiale amplasat în peninsula Crimeea ocupată, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres. Anterior, mesaje pe reţele

Aproape 48 de milioane de oameni au urmărit dezbaterea dintre Joe Biden și Donald Trump, mult mai puțini decât la evenimente similare din trecut

Ziare.com acum o ora
Aproximativ 48 de milioane de telespectatori au urmărit dezbaterea prezidenţială americană de joi dintre preşedintele democrat Joe Biden şi rivalul republican Donald Trump, potrivit datelor preliminare Nielsen, ceea ce sugerează că audienţa finală v

Fiii vrăjitoarei Sidonia judecați pentru omor după 4 luni de la crima de la Padina. Ce acuzații le mai aduc procurorii

Ziare.com acum 5 ore
La patru luni după oribila crimă de la Padina, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa au trimis vineri, 28 iunie, către instanţa de judecată dosarul în care cei trei fii ai autointitulatei vrăjitoare Sidonia sunt inculpaţi pentru om

Ministerul de Externe anunţă risc crescut de producere a incendiilor în Grecia / Atenţionare de călătorie / Zonele vizate

News.ro acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia că, potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie, sâmbătă, 29 iunie 2024, se vor înregistra temperaturi foarte rid

Vremea

București
acum

24°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/35°
lun.

21°/37°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

23°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

20°/32°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

21°
sâm.

20°/34°
dum.

21°/36°
lun.

21°/35°
mar.

17°/25°