OMV Petrom (SNP) s-ar putea extinde, pe termen mediu şi lung, cota, pe piaţa producţiei de energie eoliană. Compania intenţionează să cumpere proiecte noi care să îi permită să-şi lărgească influenţa pe respectiva piaţă, spune Mariana Gheorghe, directorul general OMV Petrom, citat de Mediafax, relatează Antena 3.
"Deocamdată, adică în următorul an, nu o avem o astfel de ţintă. Pe termen mediu şi lung, în funcţie şi de cash-flowul pentru aceste activităţi, şi de oportunităţile de pe piaţă, deci dacă ambele condiţii sunt îndeplinite, ne vom uita şi la alte posibile proiecte", spune Gheorghe.
F.A.