Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu sinucigaș. Despre risc: cu avionul prin norul vulcanic, cu mașina prin România

Publicat in Vox Publica, luni 19 aprilie 2010 ·

Traian Băsescu n-a învățat nimic din tragicul sfârșit al fostului său omolog polonez Lech Kaczynski. Întorcându-se chiar de la funeraliile acestuia, Traian Băsescu a venit cu mașina până la Oradea de unde, azi noapte, în ciuda restricției care era încă în funcțiune, s-a urcat în avion pentru a ajunge la București.

Decizia lui e întru totul asemănătoare cu cea a președintelui polonez care s-a încăpățânat să aterizeze la Smolensk, deși comandantul aeronavei fusese avertizat să se îndrepte către Minsk. ”Pilotul n-a înțeles bine limba rusă”, a fost una dintre explicațiile oferite pentru acest gest.

Ei bine, Traian Băsescu nici măcar această scuză nu o are, pentru că interdicția de zbor s-a dat în limba română, nu în rusă. În plus, bănuiesc că specialiștii care au fost consultați când s-a luat decizia în discuție au ceva argumente, din moment ce ea a fost aplicată în atâtea țări din lume. Și nu cred că președintele unei țări este cel care trebuie să verifice pe propria piele dacă măsura interdicției este corectă sau nu.

Ce a vrut să demonstreze Traian Băsescu zburând cu avionul de la Oradea la București într-un moment în care cursele aeriene erau suspendate în spațiul nostru aerian? Că e bărbat? Asta o știam deja, și-a mai demonstrat bărbăția și cu alte ocazii.

Că zborul cu avionul e sigur, dând un semnal de încredere românilor, pentru a atenua astfel din pierderile companiilor aeronautice care operează în România? E posibil, dar între promovarea Daciei Duster și acest act de teribilism e o mare diferență.

A… ar mai fi o explicație. Că s-a făcut o evaluare și s-a ajuns la concluzia că riscul de a zbura cu avionul pe sub norul de cenușă vulcanică este mult mai mic decât riscul de a circula cu mașina pe drumurile României. Acele drumuri în care se află banii mei și ai dumneavoastră.

Traian Băsescu n-a învățat nimic din tragicul sfârșit al

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 6 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 9 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 8 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 4 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 12 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 9 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°