Banca Europeana de Investitii (BEI) nu a intrat in negocieri cu firmele Vinci-Aktor, consortiul francezo-elen care a semnat in luna ianuarie contractul de executie a autostrazii Comarnic-Brasov (55 km), desi anuntase inca din 2008 ca vrea sa finanteze cu 500 mil. euro acest proiect.
De ce nu a reusit grupul francez Vinci, cel mai mare constructor din lume, sa-i convinga pe cei de la BEI sa le dea o treime din banii de care aveau nevoie? Valoarea totala a lucrarilor de constructie, proiectare si echipamente pentru realizarea Comarnic-Brasov se ridica la 1,9 mld. euro, inclusiv TVA.
"BEI a urmarit evolutia recenta a proiectului Comarnic-Brasov. Banca a fost in discutii cu principalii actionari, inclusiv cu guvernul roman, in legatura cu autostrada Comarnic-Brasov, dar nu a finalizat proiectul de due-diligence si nici nu a intrat in negocieri cu viitorul concesionar pentru o posibila finantare", a declarat pentru ZF Mathias Kollatz-Ahnen, vicepresedintele Bancii Europene de Investitii (BEI).
Acesta ar putea fi unul dintre principalele motive pentru care Vinci-Aktor nu a reusit sa gaseasca finantare pentru realizarea autostrazii Comarnic-Brasov si a luat decizia saptamana trecuta sa denunte unilateral contractul cu statul roman.
Institutia a acordat in ultimii ani imprumuturi de sute de milioane de euro pentru activitatea singurilor producatori de masini din Romania - Renault (Franta) si Ford (SUA). Mai mult, BEI finanteaza mai multe proiecte de reabilitari de drumuri nationale, numai in 2010 valoarea acestora fiind de circa 720 de milioane de lei (175 de milioane de euro).
"Banca ramane in continuare interesata de a sustine proiectele realizate in parteneriat public-privat in viitor, inclusiv pentru autostrada Comarnic-Brasov. Acest suport include si acordarea de consultanta pentru autoritatile locale in dezvoltarea unui program PPP", afirm