Taxiurile din toată lumea au la bord o staţie de radio care le leagă de un dispecerat, locul de unde li se comunică de unde trebuie să îşi ia clienţii. Cu o excepţie, din câte se pare. Napoli. Se pare că în acest oraş multe taxiuri nu au staţie de radio.
Ce explică această anomalie? Sis-temul, în mod normal, ar tre-bui să func-ţioneze pe bază de corectitudine. Altfel spus, dispecerul trebuie să primească informaţii corecte de la taximetriştii de pe stradă pentru a selecta cea mai apropiată maşină. În acest scop, taximetriştii îşi anunţă poziţia la dispecerat. Operatorul ştie astfel că maşina X este la 5 minute distanţă, în vreme ce maşina Y este la 8 minute distanţă.
Asta, dacă oamenii sunt corecţi. Dar dacă unii încep să trişeze pentru a primi comenzi? Ei anunţă dispeceratul că sunt "după colţ", "la 2 minute", atunci când ei sunt, în realitate, la o distanţă mai mare. Evident că dacă trişatul este ocazional, sistemul rezistă. Dar dacă devine un "sport de mase", atunci sistemul se năruieşte, pentru că şi ceilalţi taximetrişti vor începe să raporteze poziţii incorecte, pentru a nu fi dezavantajaţi. În acest moment, dispeceratul devine inutil, deci şi staţiile radio din maşini. Iar turistul trebuie să cheme un taxi din stradă.
Acesta este un exemplu a ceea ce sociologii numesc "capcană socială" (social trap). Taximetristul care trişează dispeceratul nu face decât să îşi maximizeze utilitatea. Uneori acest comportament este necesar, de protecţie împotriva celor care au trişat înaintea sa. Dar, dincolo de un anumit prag, întreg sistemul se blochează ori se dizolvă. Şi toţi rămân pe dinafară.
Ceea ce face diferenţa este o noţiune din sfera eticii aplicate: încrederea (trust). E limpede că reţelele sociale trebuie să se bazeze pe o măsură de încredere pentru a funcţiona.
Gata cu teoria. Cei care doresc amănunte savante pot recurge la cartea lu
