Tribunalul Arad a obligat Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) să spună, în termen de 60 de zile, dacă piaţa Rasdaq este o piaţă reglementată, potrivit sentinţei din 13 aprilie, anul acesta.
Tribunalul a admis, astfel, acţiunea înaintată de avocatul Diana Ionescu care a cerut CNVM să îi răs-pundă dacă piaţa Rasdaq este reglementată sau nu.
Aparent întâmplător, pe 14 aprilie, la doar câteva ore după publicarea sentinţei pe portalul Tribunalului Arad, reprezentanţii CNVM au precizat într-un comunicat că au stabilit ca în termen de 60 de zile să fie clarificat statutul pieţei Rasdaq, în baza propunerilor conducerii Bursei de Valori Bucureşti.
Contactaţi de ziarul BURSA, reprezentanţii CNVM au spus că nu erau la curent cu decizia Tribunalului Arad.
"Nu ştiam de existenţa acestei sentinţe, însă ea nu are nicio legătură cu decizia noastră de a clarifica statutul pieţei Rasdaq", a declarat, pentru ziarul BURSA, Paul Miclăuş, vicepreşedintele CNVM, adăugând: "Noi am decis să dăm conducerii Bursei un termen pentru rezolvarea statutului Rasdaq atunci când am aprobat Sistemul Alternativ de Tranzacţionare (ATS). Conducerea Bursei trebuie să ne spună ce vrea să facă cu Rasdaq-ul, noi le-am propus de mai bine de un an de zile să vină cu un Proiect-pilot ca un prim pas către rezolvarea acestei probleme. Oricum, o să avem mai multe discuţii zilele acestea cu conducerea Bursei".
Avocatul Diana Ionescu susţine că decizia CNVM de a clarifica statutul pieţei Rasdaq nu este deloc în-tâm-plătoare. Domnia sa a declarat, pentru ziarul BURSA: "Comunicatul CNVM în care această instituţie anunţă că va clarifica în termen de 60 de zile statutul pieţei Rasdaq nu a intervenit întâmplător, ci a fost determinat de o decizie a Tribunalului Arad prin care CNVM este obligată să comunice în mod expres dacă piaţa Rasdaq este o piaţă reglementată în sensul Legii nr