Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iniţiativă antilenevit a voluntarilor pentru tinerii reşiţeni

Publicat in Adevarul, luni 19 aprilie 2010 ·

„Fii un star, fii voluntar” este deviza sub care asociaţiile de voluntari pregătesc o serie de acţiuni, de azi până duminică. Programul din acest an este simplu şi nu presupune un consum mare de resurse, întrucât comunicarea între cetăţeni este în prim-plan.

Reşiţenii sunt încurajaţi să se alăture campaniei tinerilor de la Centrul de Voluntariat. „De la curăţenia de primăvară din faţa blocului şi până la colaborarea cu diferite organizaţii din comunitate, îi invităm pe localnici să ni se alăture”, spune Sorina Nihta, preşedintele Centrului de Voluntariat.

De asemenea, în aceste zile, voluntarii organizează o serie de acţiuni, printre care şi un atelier de escaladă pentru copii şi tineri. Atelierul se încheie miercuri. În acest fel, copiii experimentează escalada pe peretele artificial indoor, sub îndrumarea şi supravegherea instructorilor profesionişti.

Plimbări constructive

Pe lângă aceste activităţi, cu care voluntarii i-au obişnuit deja pe reşiţeni, ei se vor apuca şi de amenajarea traseelor montane din apropierea Reşiţei. „Montăm panouri cu trasee în cinci zone montane din apropierea oraşului, astfel încât să îi încurajăm pe oameni să iasă în aer liber şi să cunoască mai bine împrejurimile Reşiţei”, spune Cărălin Gavrilă, preşedintele Bike Attack. Traseele montane nu sunt lungi şi sunt foarte uşor de parcurs. Membrii asociaţiei vor monta pe fiecare traseu câte o masă pentru picnic. „Am primit sprijinul primăriei în acest sens, pentru că de aceste zone se pot bucura familiile reşiţenilor, care la sfârşit de săptămână nu pot părăsi oraşul”, a adăugat voluntarul. Tânărul Caius Szebin este încântat de iniţiativa voluntarilor.

„Ştiu despre ce trasee este vorba şi este foarte bine că se iau aceste măsuri. Acum, mai trebuie să lucrăm doar la mentalitatea oamenilor şi să îi convingem că weekend-urile nu sunt numai pentru grăt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 5 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Timișoreanca Anca Todoni, calificată pe tabloul principal de la Wimbledon

Press Alert acum o ora
Anca Todoni (locul 141 WTA) și-a asigurat un loc în primul tur al competiției principale, cu o victorie în fața spaniolei Nuria Parrizas Diaz (166 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 15 minute. Pentru timișoreanca de 19 este o premieră, fiind

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 3 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Un satelit rusesc s-a făcut bucăţi în spaţiu

Mediafax acum o ora
Nu sunt disponibile detalii cu privire la cauzele care au dus la incidentul care a afectat satelitului rusesc de observare a Pământului RESURS-P1, care a fost scos din uz în 2022. Comandamentul spaţial al SUA a anunţat joi că nu există nicio ameninţ

CNAS: De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare şi confirmare a unor boli grave

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al CNAS, principala noutate a modificărilor şi completărilor Contractului-cadru care vor intra în vigoare de la 1 iulie va consta în introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurat

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 4 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 5 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Se scumpesc gazele de la 1 iulie. Cât vor plăti în plus românii la un apartament cu 3 camere

Ziua News acum o ora
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat, joi, că facturile la gaze se vor scumpi începând cu data de 1 iulie 2024. În şedinţa Comitetului de Reglementare din data de 26 iunie 2024, la propunerea direcției de specialitate, A

Bursă. OMV Petrom a încheiat un contract de furnizare cu Expur pentru achiziţia de ulei vegetal pretratat care va fi folosit în producţia de motorină din surse regenerabile

Ziarul Financiar acum o ora
OMV Petrom (simbol bursier SNP), cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, a încheiat un contract cu Expur S.A. pentru furnizarea de ulei vegetal pretratat pe care îl va utiliza ca materie primă în cadrul instalaţiei pentru

Ciucă înţeapă: Să discutăm pe bază de reguli, nu pentru a respecta agenda personală a liderilor PSD

Mediafax acum o ora
„Sincer chiar nu înţeleg de ce această reacţie. Afară este foarte cald, asta da, pot să înţeleg. Ne bucurăm de rezultatul meciului echipei României de aseară, da, şi folosesc acest prilej pentru a felicita jucătorii echipei naţionale de fotbal. Dar

Vremea

București
acum

30°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

24°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

27°
joi

19°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°