Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medvedev şi Komorowski vor sărbători împreună victoria asupra Germaniei naziste

Publicat in Romania Libera, luni 19 aprilie 2010 ·

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, l-a invitat duminică pe preşedintele polonez interimar, Bronislaw Komorowski, la Moscova, la 9 mai, pentru a sărbători 65 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste, a anunţat purtătorul de cuvânt al lui Komorowski, Jerzy Smolinski, relatează AFP consultată de Mediafax.

Komorowski "a acceptat invitaţia şi se va deplasa la Moscova", a precizat Smolinski, citat de agenţia PAP.

Preşedintele Camerei inferioare a Parlamentului polonez, Bronislaw Komorowski, a preluat atribuţiile de preşedinte interimar după moartea preşedintelui Lech Kaczynski în accidentul aviatic din Smolensk, în vestul Rusiei.

Preşedintele defunct fusese invitat la Moscova la ceremoniile organizate la 9 mai în Piaţa Roşie, dar nu anunţase oficial dacă acceptă această invitaţie.

El urma să-şi anunţe decizia după vizita efectuată la 10 aprilie la Katin pentru comemorarea a 70 de ani de la masacrarea a 22.000 de ofiţeri polonezi de către poliţia lui Stalin. Avionul său s-a prăbuşit la aterizare în apropiere de Smolensk.

Pentru prima oară după 1945, militarii polonezi au fost invitaţi la defilarea care marchează la Moscova aniversarea victoriei, alături de militari francezi, britanici şi americani.

Fostul lider comunist polonez, generalul Wojciech Jaruzelski, a fost invitat de asemenea de preşedintele rus.

Catastrofa de la Smolensk a dus la o consolidare a relaţiilor polono-ruse, dificile până în prezent.

Preşedintele Dmitri Medvedev a asistat la funeraliile lui Lech Kaczynski la Cracovia, unde s-a deplasat cu avionul, în pofida paralizării traficului aerian în Europa.

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, l-a invitat duminică pe preşedintele polonez interimar, Bronislaw Komorowski, la Moscova, la 9 mai, pentru a sărbători 65 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste, a anunţat purtătorul de cuvânt al l

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la CNE Cernavodă! Oficial de la SN Nuclearelectrica despre eveniment

Ziua Constanta acum 38 minute
Un incendiu a avut loc azi, 11 iunie 2024, în partea clasică a CNE Cernavoda, Unitatea 2. Conform masurilor de siguranta aplicabile in astfel de situatii personalul a fost evacuat din cladirea turbinei. Nu au existat victime, persoane expuse la fum

Iohannis, copreşedinte B9: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate pentru statele noastre

Mediafax acum 43 minute
„Sunt convins că întâlnirea noastră de astăzi, înaintea Summitului NATO aniversar de la Washington, se va dovedi productivă. Pe măsură ce evoluţii regionale dramatice continuă să solicite, tot mai mult, atenţie şi coordonare depline, trebuie să acţi

Descoperire macabră în Oradea! Cadavrul unei femei a fost găsit într-o remorcă

Ziua Constanta acum 2 ore
Locuitorii dintr-o zonă din Oradea au avut un șoc marți dimineața! Într-una dintre parcările de lângă blocuri, într-o mică remorcă acoperită cu prelată, a fost găsit un cadavru. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție, Criminaliști și

Peste jumătate din țară, sub cod galben de instabilitate atmosferică. Nici celelalte regiuni nu scapă complet de furtuni

Ziare.com acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunțat că furtunile vor continua în mare parte din țară și marți, 12 iunie. Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de vreme instabilă, valabilă pe tot parcursul zilei în mai mult de jumătate di

"Există presupunerea rezonabilă" că cei doi copii de grădiniță au fost agresați sexual de educator. Poliția adună probe

Ziare.com acum 20 minute
Poliţia Municipiului Bucureşti continuă adunarea probelor în cazul celor doi copii de 5 ani care ar fi fost agresați sexual de un educator, la grădiniță. Până acum, audierile au inclus directoarea grădiniței din Sectorul 1, cea care a anunțat autori

Rezultate parţiale BEC la europarlamentare, ora 10.00: PSD-PNL - 48,67%, SOS - 5,04%

Mediafax acum o ora
Alianţa PSD-PNL a obţinut la europarlamentare, potrivit datelor parţiale publicate de BEC la ora 10.00, 48,67%, AUR 14,95%, iar Dreapta Unită 8,63%. UDMR are 6,53%, Partidul SOS 5,04%, iar candidatul independent Nicu Ştefănuţă 3,69%. Ceilalţi compet

Rezultate Alegeri Locale 2024 Sectorul 1. Luptă la baionetă pentru cel mai bogat sector al Capitalei / Clotilde Armand cere oficial renumărarea voturilor / Replica rivalului / PNL a proclamat victoria lui George Tuţă / Incertitudine şi la Sectorul 2

Mediafax acum o ora
UPDATE Clotilde a depus plângere împotriva unui pesedist UPDATE Replica lui Tuţă: cifrele nu mint „Cifrele nu mint. Oamenii au votat pentru reclădirea Capitalei Capitalei. Orice calcul arată tot asta. Nimeni nu mai poate întoarce votul exprimat de c

Ce implicații are creșterea salariului minim brut pe țară de la 3.300 de lei la 3.700 de lei pentru departamentele de HR

Wall-Street.ro acum 30 minute
Majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, de la 3.300 de lei la 3.700 de lei lunar, începând cu 1 iulie 2024, va avea multiple implicații atât pentru angajați, cât și pentru angajatori. Printre acestea se numără creșterea sa

Un avion care decolase din Spania a fost distrus de grindină. O parte din botul aeronavei s-a rupt și parbrizul a fost spart

HotNews acum 3 ore
O aeronavă care aparține companiei Austrian Airlines a fost ciuruită de grindină. Plecase din Spania spre capitala Austriei și a fost lovită de o furtună puternică. AvionFoto: Știrile PRO TV

Încep ÎNSCRIERILE pentru Evaluarea Națională 2024. Ce trebuie să știe toți elevii

Gandul acum 2 ore
Înscrierea la Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a 2024 începe marți, 11 iunie, și se va face automat de către secretariatele unităților de învățământ. Elevii de clasa a VIII-a vor termina cursurile vineri, 14 iunie, urmând ca pe 2

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/34°
mie.

20°/33°
joi

19°/28°
vin.

19°/29°
Iasi
acum

28°
mar.

19°/30°
mie.

16°/23°
joi

17°/24°
vin.

17°/23°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/25°
joi

20°/24°
vin.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

16°/24°
mie.

15°/23°
joi

15°/22°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

26°
mar.

18°/26°
mie.

16°/22°
joi

14°/24°
vin.

15°/25°