Unele persoane ar putea scăpa de depunerea declaraţiei anuale pe venit la administraţiile financiare dacă optează, de anul acesta, pentru impozitarea finală la sursă. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
O modificare introdusă în Codul Fiscal din 2010 ar putea veni în sprijinul celor care preferă să fie impozitaţi final la sursă, ca să nu mai depună declaraţia anuală pe venit, scrie „Capital”.
În prezent, peste 300.000 de persoane realizează venituri şi din alte surse, în afara salariului, astfel sunt obligate să le declare anual, la Fisc. Este vorba despre venituri din activităţi comerciale, profesii liberale, drepturi de proprietate intelectuală, chirii, transferul titlurilor de valoare, vânzare/cumpărare de valută la termen, activităţi agricole.
Obligaţia le revine şi celor care au realizat venituri din străinătate, dacă îndeplinesc trei ani consecutivi condiţiile de rezidenţă în România.
Interes zero în cazul drepturilor de autor
Posibilitatea de a opta pentru impozitul cu reţinere la sursă, respectiv de către plătitorul de venituri, este acordată din 2010 persoanelor care au venituri din drepturi de proprietate intelectuală, vânzarea bunurilor în regim de consignaţie, contracte de agent, mandat, comision, convenţii civile, expertize contabile, tehnice şi judiciare.
Opţiunea aparţine beneficiarului şi poate fi prevăzută prin contract. „Singurul avantaj al utilizării acestui sistem de impunere finală este că beneficiarii nu mai au obligaţia depunerii declaraţiei anuale, obligaţia calculării, reţinerii şi plăţii acestui impozit putând fi transferată plătitorului de venit”, explică Sorin Istrate, managing partner Contexpert. Prevederea poate fi chiar dezavantajoasă pentru cei care primesc venituri din drepturi de proprietate intelectuală.
Fiscul, primul câştigător
„În cazul veniturilor d