Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numărul doi al CIA, numit "bătrânul înţelept", demisionează după 30 de ani de spionaj

Publicat in Adevarul, luni 19 aprilie 2010 ·

Directorul CIA, Leon Panetta, a anunţat că din luna mai va rămâne fără "mâna sa dreapta" din agenţie, directorul adjunct al CIA, Stephen Kappes.

Vorbitor fluent de farsi şi rusă şi fost soldat în marina americană, Kappes s-a alăturat CIA în 1981 şi a activat sub acoperire la Frankfurt, Moscova, New Delhi, Islamabad, Pakistan până în 2004. El dirijează numeroase operaţiuni secrete.

Lăudat pentru inteligenţa şi experienţa sa, Kappes (59 de ani) a avut misiuni delicate precum cea de a-l convinge în 2003 pe liderul libian Muammar Ghaddafi să renunţe la armele sale de distrugere în masă.

În timpul unei vizite la cartierul general CIA din Langley (Virginia, estul SUA), petrecută anul trecut, preşedintele Barack Obama l-a salutat pe Kappes drept "bătrânul înţelept" al CIA. Pentru vasta sa experienţă, senatori americani de top i-au recomandat iniţial lui Obama, când a preluat Biroul Oval în ianuarie 2009, să-l numeascăpe Kappes la şefia CIA.

Kappes va fi înlocuit de către Michael Morrell, directorul pe spionaj al agenţiei.

Faţa ascunsă a lui Kappes

Directorul adjunct al CIA a ocupat un post înalt în cadrul Direcţiei de Operaţiuni a CIA, care superviza un program secret ce încuraja recurgerea la interogatorii dure, denunţate drept tortură de către organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului. Kappes a negat însă orice implicare directă în programele de interogatorii.

Pirma cauză a plecării lui Kappes din CIA pare să fie o operaţiunea eşuată, din Afghanistan, la 30 decembrie 2009.

În 2004, Kappes a încercat să îl "lucreze" pe liderul de atunci al CIA numit de George W. Bush, Porter Goss, care ameninţa că va tăia toate "vreascurile" din agenţie.

Kappes a câştigat suportul democraţilor, care l-au iubit pentru că le dădea in

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidenţiale. Lasconi: Georgescu este un admirator pe faţă a lui Vladimir Putin, împotriva NATO şi UE / Ce mesaj i-a transmis Călin Georgescu

Mediafax acum o ora
Candidata USR la prezidenţiale, Elena Lasconi, a făcut luni seară primele declaraţii de la anunţarea rezultatelor primului tur de alegeri. Ea a spus că România se află la o răscruce între păstrarea democraţiei şi „putinism”. Şi candidatul independen

Protest al studenților, în fața Teatrului Național. Aproape 200 de studenți scandează: :Călin Georgescu, noul Antonescu!” / “Ne-am săturat, de aia nu plecăm, lupta antifascistă noi o câștigăm”

G4Media acum o ora
Aproape 200 de studenți protestează în fața Teatrului Național din București, după ce în primul tur al alegerilor prezidențiale primul loc a fost câștigat de Călin Georgescu, candidat pro-rus cu mesaje neolegionare, scrie edupedu.ro. Poziția sa surp

Victor Negrescu a preluat comunicarea politică a PSD. Ciolacu: „Pe mine o să mă găsiți la Guvern, pe autostrăzi sau în fabrici”

HotNews acum o ora
Europarlamentarul Victor Negrescu va comunica politic, după ce Marcel Ciolacu a demisionat în urma rezultatului slab la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Marcel Ciolacu a precizat după şedinţa conducerii PSD că decizia a fost luată

Autorităţile din Germania întocmesc o listă de buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum o ora
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Trei pârtii vor fi deschise, joi, la Sinaia

G4Media acum o ora
Trei pârtii de dificultate medie vor fi deschise joi, 28 noiembrie, în golul alpin la Sinaia, fiind pentru prima dată în ultimii şase ani când în această staţiune se poate schia la finalul lunii noiembrie, transmite Agerpres. Directorul Transport Ur

Kazahstanul vrea să-și exporte petrolul ocolind Rusia. Ruta alternativă luată în calcul

HotNews acum 29 minute
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste 80% a fluxurilor pe care le trimite în prezent via Rus

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 6 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 6 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Eugen Tomac, despre Călin Georgescu: Am făcut şi noi sondaje, nu trecea de 5% acum 3 săptămâni / Există un interes pronunţat al Federaţiei Ruse faţă de acest candidat, care este un pericol real pentru democraţia românească

News.ro acum 2 ore
Liderul PMP Eugen Tomac a declarat luni, despre Călin Georgescu, că există un interes pronunţat al Federaţiei Ruse faţă de acest candidat, care este un pericol real pentru democraţia românească şi că au făcut şi ei sondaje şi acesta nu trecea de 5%

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-3°
lun.

-1°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°