Un calculator si inchirierea unui sediu sunt investitiile de inceput pe care le-au realizat intreprinzatorii care au lansat o companie IT.
Catalin Juganaru a infiintat compania Softcontrol, cu activitate principala in domeniul IT, in anul 2003. La sapte ani de la lansare compania isi pastreaza acelasi obiect de activitate, automatizari si productie de software.
"Am ales sa dezvolt o afacere in domeniul productiei software si al automatizarilor deoarece pentru aceste lucruri m-am pregatit profesional si stiam cat de cat despre ce e vorba", marturiseste fondatorul Softcontrol, care a absolvit Facultatea de Automatica si Calculatoare din cadrul Universitatii Politehinica Bucuresti. Ulterior si-a completat studiile cu un master in "Sisteme cu Arhitectura Deschisa", iar in prezent este doctorand in cadrul aceleiasi facultati.
El spune ca un alt motiv care l-a indemnat sa creeze o companie in acest domeniu a fost acela ca o astfel de afacere este una cu perspective si are un potential crescut de dezvoltare.
Cand a demarat aceasta afacere Catalin Juganaru avea doar 22 de ani si era inca student. El avea insa doi ani de experienta, fiind angajat anterior in companii de profil.
"Dupa ce am activat ca salariat in companii mari timp de doi ani, am considerat ca am acumulat suficienta experienta profesionala pentru a merge mai departe pe cont propriu", spune el. "De la statutul de student boboc am trecut la statutul de student angajat pe timp de noapte ca redactor, apoi angajat pe timp de zi ca vanzator de calculatoare. Dupa cateva luni m-am angajat la o companie de software ca programator pana in decembrie 2002. De atunci sunt antreprenor."
Un capital te ajuta sa te mentii pe linia de plutire
Experienta profesionala l-a ajutat sa inteleaga mecanismul necesar pentru dezvoltarea si comercializarea produselor proprii si pe cele ale pa