Ministrul Apararii, Gabriel Oprea, a declarat, luni, in plenul Senatului, ca nu poate fi de acord cu unele prevederi inechitabile ale Legii unitare a pensiilor, subliniind ca ii va apara pe militari indiferent de consecintele politice, relateaza Agerpres.
El a afirmat ca grupul senatorilor independenti sustine proiectul Legii unitare a pensiilor, insa in egala masura acesta sustine si anumite amendamente care privesc "recompensarea justa a militarilor si a personalului din sistemul de siguranta nationala".
Proiectul legii unitare a pensiilor a intrat luni in dezbaterea plenului Senatului, prima Camera legislativa sesizata cu acest act normativ. Ministrul Apararii, Gabriel Oprea, a declarat, luni, in plenul Senatului, ca nu poate fi de acord cu unele prevederi inechitabile ale Legii unitare a pensiilor, subliniind ca ii va apara pe militari indiferent de consecintele politice, relateaza Agerpres.
El a afirmat ca grupul senatorilor independenti sustine proiectul Legii unitare a pensiilor, insa in egala masura acesta sustine si anumite amendamente care privesc "recompensarea justa a militarilor si a personalului din sistemul de siguranta nationala".
Proiectul legii unitare a pensiilor a intrat luni in dezbaterea plenului Senatului, prima Camera legislativa sesizata cu acest act normativ.