Până astăzi, pentru a nu ştiu câta oară, spre ruşinea-m, numele lui Kőrösi Csoma Sándor nu îmi spunea nimic. De ce istoria acestor aşezări e pentru prea mulţi dintre noi doar „istoria românilor”?

Până astăzi, pentru a nu ştiu câta oară spre ruşinea-mi, numele lui Kőrösi Csoma Sándor nu îmi spunea nimic. Nicio tresărire, nicio imagine, niciun deja vu, ceva cât de cât care să-mi aducă în faţa ochilor minţii vreo urmă de informaţie. Nu ştiu la rându-vă câţi dintre voi, ştiţi cine este personajul, iar asta mă duce cu gândul la mai vechi postări. Din nou, aşadar despre români şi unguri. Despre „noi” şi „ei”, sau despre cât de puţin ne întâlnim totuşi.

Foto: Andrei Stroe

Kőrösi Csoma Sándor este, după cum comenta cineva într-un articol pe net, un fel de Badea Cârţan maghiar. Un secui care, în veacul al 19-lea pe la început, a plecat, spune povestea, pe jos, spre Orient, în căutarea originilor maghiarilor. Un lingvist, care ajunsese după studii la Heidelberg şi Gottingen să ştie 13 limbi străine şi care ajuns în inima Tibetului a dăruit lumii – recitiţi din nou secolul în care a trăit! – primul dicţionar tibetan-englez. Da, el, secuiul, fondatorul tibetanologiei, despre care am aflat de abia astăzi că are statuie în oraşul în care m-am născut – Târgu Mureş – este unul din motivele pentru care Dalai Lama ar urma să meargă la Chiuruş (oare acest nume vă spune şi el ceva?), în judeţul Covasna, pentru a-i aduce un omagiu.

Mi-e greu să explic de ce abia astăzi această „întâlnire”. De ce oare manualele de istorie predate românilor nu vorbesc deloc despre acest personaj?

Şi întrebări mai vechi şi mai noi pot continua… cât de mult şi cât de puţine ştim despre cei de lângă noi, cei care au o limbă maternă diferită de cea română? Câţi alţi necunoscuţi Kőrösi Csoma Sándor au mai trăit prin aceste locuri cărora de multe ori emfatic şi cuceritor le spunem