Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a inchis in scadere prima sedinta de tranzactionare a saptamanii, cu o pierdere mai importanta pe sectorul societatilor de investitii financiare, pe fondul corectiilor de pe pietele inernationale, influentate de acuzatiile de frauda la adresa Goldman Sachs.
BET-C, indicele compozit al BVB, a coborat cu 1,81%, pana la 3.572,99 puncte, iar indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide titluri listate, a pierdut 2,00%, la 5.945,60 puncte.
BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, s-a depreciat cu 2,51%, ajungand la 31.644,24 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, a scazut cu 2,07%, la 590,63 puncte, iar BET-NG, indicele care reflecta evolutia companiilor energetice, a pierdut 1,55%, pana la 820,22 puncte.
Lichiditatea de pe piata reglementata a BVB a crescut de aproape sapte ori, pana la 105,14 milioane de lei, echivalentul a 25,27 milioane de euro, sustinuta in proportie de 66% de schimburile cu titluri de stat.
Pe sectorul actiunilor s-au inregistrat schimburi in valoare de 34,76 milioane de lei. SIF Oltenia a inregistrat cel mai mare rulaj din piata, de 10,10 milioane de lei, urmata de SIF Banat Crisana si SIF Moldova cu un rulaj de 3,84 milioane de lei, respectiv 3,80 milioane de lei. BRD - Groupe Societe Generale se afla pe cea de-a patra pozitie in top, cu o valoare a schimburilor de 2,84 milioane de lei, iar SIF Transilvania se afla pe locul cinci, cu 2,41 milioane de lei.
Actiunile Zentiva (3,85%), Uztel (2,91%) si Santierul Naval Orsova (2,42%) au inregistrat cele mai mari cresteri, in vreme ce titlurile Aerostar (-14,60%), Mecanica Ceahlau (-12,00%) si THR Marea Neagra (-8,13%) au consemnat cele mai importante pierderi.
Pe sectorul obligatiunilor s-au incheiat tranzactii cu titluri de sta