Geografia ''binecuvântată'' a Chinei este un aspect uşor de trecut cu vederea în discuţiile despre dinamismul său economic. Cu toate acestea, aşezarea geografică a Chinei este un aspect esenţial, care transformă ţara într-un nod geopolitic, chiar dacă ascensiunea Chinei spre o putere globală nu este întotdeauna lineară, susţine Robert D. Kaplan, senior fellow la Center for a New American Security, în paginile cotidianului american The New York Times.

Azi, ambiţiile Chinei sunt la fel de agresive ca cele ale Statelor Unite cu un secol în urmă, însă din motive complet diferite. China nu îşi asumă rolul misionarului în afacerile mondiale, care încearcă să răspândească o ideologie sau un sistem de guvernare. În schimb, acţiunile sale sunt determinate de necesitatea de a-şi asigura energia, metalele şi resursele minerale strategice pentru a susţine standardele de viaţă în creştere ale populaţiei sale imense, spune Kaplan, citat de Agerpres.

Provinciile chineze Xinjiang şi Tibet sunt două dintre principalele zone unde locuitorii au rezistat presiunilor chinezilor. Pentru a-şi asigura, spre exemplu, controlul asupra provinciei Xinjiang - şi asupra rezervelor sale de petrol, gaz natural, cupru şi fier - Bejingul a încercat zeci de ani să populeze provincia cu chinezi han din centrul ţării. De asemenea, platoul tibetan, reprezentând o mare parte din întinderea ţării, este bogat în cupru şi în fier. Din acest motiv, perspectiva unei autonomii tibetane pare atât de blamabilă Chinei, care construieşte drumuri şi căi ferate pe acest teritoriu pentru a-şi asigura controlul.

Influenţa Chinei se face resimţită şi în Mongolia, o ţară cu un teritoriu imens, extrem de puţin populat, care este ameninţată acum demografic de către o civilizaţie urbană chineză vecină. Influenţa Chinei se face resimţită şi în sud-estul continentului, unde statele relativ vulnerabile ale