- Diverse - nr. 529 / 20 Aprilie, 2010 In anii cand poporul roman era angajat, cu putinele resurse economice, dar cu toata forta fizica, in construirea de obiective industriale, pasind pe urmele tarilor avansate, copiii de varsta scolara, mai ales cei din invatamantul primar, erau putin sprijiniti de parinti in pregatirea temelor si a lectiilor. Scoala, venind in sprijinul copiilor aflati intr-o astfel de situatie, a initiat si organizat "programul prelungit", in continuarea orelor de curs, cu o pauza obisnuita intre ele. Acest program se incheia, cel mai tarziu, la orele la care parintii se intorceau de la munca si nu stiu sa se fi aflat parinti care sa-l conteste. Ciudat, acum, cand in multe familii unul dintre parinti este neincadrat, s-a revenit la programul prelungit, numindu-l "scoala de dupa scoala", ca sa para ceva nou. Sintagma "scoala de dupa scoala" nu este, totusi, o noutate. Pe vremea mea, multe scoli de nivel mediu aveau toaletele in curte, undeva in spatele scolii. Acolo se duceau elevii din clasele superioare la fumat, acolo se spuneau cele mai nesarate glume si cate altele nu se ziceau. Sintagma a iesit din uz pentru ca, de un timp incoace, nu se prea fumeaza la grupurile sanitare, in mireasma "uleiului de tufa", decat in cazuri exceptionale, ci prin curte, pe strada chiar pe coridoare, in unele cazuri. Ce se intampla cu elevii care frecventau "scoala de dupa scoala", daca erau prinsi? Daca se alegeau cu vreo doua-trei palme, primite de la pedagog sau de la vreun profesor, erau multumiti, pentru ca se puteau alege cu nota scazuta la purtare, cu eliminarea pe cateva zile, iar la reluarea cursurilor sa fie ascultati din lectiile predate in absenta lor. Si se mai gaseau si alte forme de evidentiere: tunsul la zero, chiar daca era in clasa terminala, scrisori la parinti. Lasati "scoala de dupa scoala" sa cloceasca in cuibul ei, iar noi sa mergem mai