Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultimii temerari ai turismului din Soveja

Publicat in Adevarul, marți 20 aprilie 2010 ·

Aflaţi care sunt ofertele de cazare în staţiunea Soveja.

După ce a fost lăsată în paragină aproape două decenii, în Soveja, odinioară cea mai frecventată staţiune turistică din ţară, abia dacă mai găseşti locuri de cazare. Singura şansă ca turiştii care vor să se bucure de cea mai ozonată staţiune din Europa, cum a fost clasată Soveja, este să apeleze la localnicii din sat.

Ofertele de preţ sunt foarte bune, locurile de cazare frumos aranjate iar mâncarea, ca la mama acasă. „Noi avem o capacitate de 10 locuri de cazare. Casa este rustică, cu etaj. Mai pregătim şi mâncare pentru turişti, tradiţională, sărmăluţe, brânză cu smântână cu mămăliguţă, plăcinte poale în brâu şi caşul afumat de la noi, cunoscut de toată lumea. Dacă auzim că alte pensiuni primesc turiştii cu 50 de lei pe noapte, noi lăsăm la 40 de lei, numai să vină", ne-a spus tanti Lenuţa Joian, ce locuişte chiar la intrare în staţiune.

Cozia, vila din inima staţiunii

Pentru că hotelurile din staţiune sunt devastate, singurele locuri de cazare sunt la vila „Cozia", construită de curând chiar în inima Sovejei, vizavi de hotelul Zboina.

La patru stele, pensiunea are 10 locuri de cazare, living, biliard şi tot confortul necesar. Vila poate fi închiariată însă doar în totalitate cu 800 de lei pe noapte. „Am construit casa şi pentru noi, în tinereţe veneam foarte mult pe aici şi ne-am dorit foarte mult să avem o casă în aceste locuri. O ţinem şi pentru noi, că venim în week-end. Avem toate condiţiile. Închiriem casa toată odată, nu pe camere, întrucât consumul la utilităţi este acelaşi. Preţul l-am lăsat la 800 de lei. Am avut cam 300 de turişti pe an", ne-a spus proprietara pensiunii, Daniela Neacşu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

21°
mar.

21°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°