Liana Tauberg, doctor în medicină, medic specialist pediatru la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias din Bucureşti, detaliază simptomele carenţei de fier, dar şi modul în care aceasta poate fi îndepărtată. Carenţa de fier, sau anemia feriprivă, este cauzată de lipsa fierului din organism. Fără fier, organismul nu poate produce hemoglobină, substanţa care se află în eritrocitele (globulele roşii) care transportă oxigenul de la plămâni la toate celulele corpului.
Această carenţă de fier se întâlneşte în special la bebeluşii născuţi prematur (fierul se stabilizează în ultimele luni de sarcină), la dismaturi (copii născuţi la termen, dar cu o greutate mică), la copiii aduşi pe lume de mame care au ele însele deficit de fier.
De asemenea, fierul se poate pierde prin hemoragii. O cantitate mare din acest mineral trebuie să se găsească în alimentele pe care le dăm copiilor. Medicul Liana Tauberg spune că este obligatoriu să se descopere carenţele de fier până la vârsta de 2 ani, deoarece ele pot crea tulburări de inteligenţă ce nu se mai pot remedia.
SIMPTOME VIZIBILE
În condiţiile carenţei profunde de fier, aceasta poate transmite câteva semnale, printre care: anemie, slăbiciune, respiraţie greoaie, căderea părului, unghii friabile, buze crăpate, irascibilitate. Un alt mod de a vă da seama că micuţul are lipsă de fier în organism este tendinţa de "a mânca" obiecte neobişnuite: cuie, var de pe pereţi, chei etc. Copiii cu deficit de fier pot fi iritabili şi neatenţi, având perioade în care nu se pot concentra. O dată cu tratarea deficitului de fier, aceste probleme dispar.
NU TRATAŢI SINGURI COPILUL!
Important! Chiar dacă suspectaţi că micuţul dumneavoastră ar putea să aibă un nivel insuficient de fier în organism, nu-l trataţi singuri! Este obligatoriu să mergeţi cu el la medic, deoarece doar acesta poate stab