* este părerea senatorului PSD Brăila, Ion Rotaru, despre sistemul medical brăilean * "Spitalul nu are la această oră seringi, nu are branule, nu are faşe...nu are nimic!", a declarat senatorul brăilean
* pensiile de invaliditate reprezintă, în opinia acestuia, o altă hibă periculoasă a sistemului medical * conform informaţiilor deţinute de parlamentar, rata persoanelor afectate de autism este în continuă creştere în România
Situaţia actuală a sistemului medical brăilean este una dramatică. Acesta este semnalul de alarmă pe care l-a tras, în timpul unei conferinţe de presă, senatorul PSD Brăila Ion Rotaru. Motivul îl reprezintă fondul de medicamente, aspect care, din câte susţine senatorul PSD-ist, este unul cvasi-inexistent în spitalele brăilene. "Am avut o declaraţie politică în acest sens în plenul Senatului, în care am atras atenţia privind situaţia în ansamblu a problemelor majore cu care se confruntă Sănătatea în ţară, dar în mod deosebit situaţia de la Brăila. Situaţia de la Brăila este una dramatică la această oră, privind finanţarea. Am discutat din nou cu medicii, am discutat cu pacienţii. La ora actuală, sunt oameni care vin în spital ca ultimă soluţie, pentru că nu au posibilitatea de a-şi cumpăra medicamente. Cât sunt în spital, medicul de familie nu le mai poate da reţete compensate, pentru că trebuie să le asigure spitalul medicaţia. Spitalul nu are la această oră seringi, nu are branule, nu are faşe...nu are nimic! Imaginaţi-vă că sunt oameni care nu au posibilitatea să cumpere medicamente sau toate aceste anexe necesare pentru tratament. Nu au aparţinători, nu au pe cineva căruia să-i spună «du-te şi cumpără-mi reţeta, că stau degeaba în spital»", a rezumat gravitatea situaţiei Rotaru, precizând că o parte din vină o deţine şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, însă, în opinia acestuia, punctul nevralgic la capitolul finanţare îl rep