Nu doar echipa e un fenomen, ci şi publicul din sala în care Oltchim face istorie de peste un sfert de secol
Pentru vîlceni, meciul începuse de vineri dimineaţă sau chiar mai înainte. Totuşi, vineri, două zile pînă retur, cu noaptea-n cap, sute de fani s-au aşezat la coadă. Gazeta a şi publicat o imagine care vorbea. Peisaj cu vîlceni, scăunele, o cutie de table şi perechea de zaruri aferentă. Să curgă timpul.
Înapoi în anii '80
Prin Oltenia, aşa ceva nu s-a mai văzut din anii '80. Magnetul de atunci se chema Craiova Maxima. Acum, minunea poartă numele de Oltchim. În 1983, tot într-un aprilie, Universitatea a jucat şi ea o semifinală. De Cupa UEFA. "În ziua meciului, băieţii au fost pe la facultăţi, să-mpartă bilete profesorilor.
Radu Voina povestea în preziua semifinalei cu Gyor că în problema biletelor a uitat de rude, recomandîndu-le şi jucătoarelor să facă la fel. Craiova a ratat atunci returul cu Benfica Lisabona. Fanii Ştiinţei, care naivi, care nostalgici, care cîrcotaşi, vorbesc şi azi despre vremurile de pomină şi despre cum a fîlfîit visul finalei peste ei.
Nu biletul e important, ci locul
În zi de meci, Rîmnicu Vîlcea e la fel de cuminte ca în orice altă zi. "River Plaza", mall-ul din inima oraşului, tace. În Zăvoi, stadionul de fotbal, modernizat din cap pînă-n picioare, s-a plictisit să tot aştepte revenirea Chimiei, azi CSM, în prima ligă. Abia dacă vin 200 sau 300 de oameni la meciuri, cam cîţi se aşază să formeze coada la casele de bilete de la sala "Traian".
E duminică. La intrarea în sală, cîteva sute de fani deja aşteaptă ora deschiderii porţilor. E anunţată ora 14:00, dar oamenii sînt acolo cu cel puţin un ceas înainte. Bişniţarii mai flutură bilete, dar problema nu e să ob
