Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Radu Voina: „Nu ne stă gândul la prime suplimentare”

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 20 aprilie 2010 ·

Antrenorul Oltchimului afirmă că nimănui din lotul finalistei Ligii Campionilor nu-i stă mintea la suplimentarea primei individuale de 10.000 de euro, înaintea „dublei” cu Viborg. Sursa: AGERPRES

Radu Voina este antrenorul care a realizat cu Oltchim Râmnicu Vâlcea cea mai importantă performanţă obţinută de o echipă de club din România în ultimii 20 de ani.

În ciuda faptului că a obţinut un succes apreciat de toată România, tehnicianul „galacticelor” de la Oltchim păstrează în discurs un ton echilibrat, acordat cu modestie nedisimulată. Voina spune că echipa daneză Viborg, adversara din ultimul act al competiţiei, nu este invincibilă.

EVZ: Domnule Voina, cum se vede azi (n.r. - ieri) calificarea în finală, la aproape 24 de ore după acest succes?

Radu Voina: O mare victorie, cum este cea din partida-retur cu Györ, trebuie gustată. Încă ne bucurăm, normal, nu ne-a trecut. Astfel de momente fac deliciul vieţii sportive.

Aţi avut o „noapte albă”?

Sărbătoarea a avut loc doar la Sala Sporturilor, alături de fanii noştri. Ulterior, nu am avut nimic organizat. Programul de astăzi (n.r. -ieri) a fost unul de voie. Le-am dat liber fetelor, drept recompensă pentru calificare.

Aţi început să vă gândiţi deja la finala cu danezele de la Viborg?

Încă nu a venit timpul să vorbim despre această partidă. Mai întâi să vedem cum va fi programul finalei şi unde vom disputa prima partidă. Apoi mai avem un mic turneu, de patru partide, în campionat (n.r. - Oltchim este deja campioană), pe care trebuie să le onorăm aşa cum se cuvine. Apoi, vom începe să ne gândim la jocurile cu Viborg.

Sezonul trecut, Oltchim a fost eliminată de Viborg în semifinalele Ligii. În acest sezon, în grupe v-aţi împărţit câte o victorie în confruntările cu nordicele. Cu ce veniţi în plus în această finală?

Nu cred că mai este

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 4 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 3 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 8 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 7 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 2 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 6 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 5 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

22°
lun.

19°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°